relatii
Azi e despre Iubire!
Azi e despre Iubire. Dar nu aşa ca și cum în restul zilelor ar fi despre lipsa ei. Despre Iubirea frumoasă care te face să vrei să fii autentic, fără măști și fără teama de a fi tu însuți. Azi Iubirea prinde forme și contur, prinde glas și culoare, azi Iubirea îmbracă cuvinte care se rostesc și care se cântă. Ca o trezire a oamenilor din adormire. Un refresh pe care și-l dau din nou, în prag de primăvară, semn că în locurile tainice ale sufletului, Iubirea se străduiește se fie mai vie…
Iubirea îndrăgostiţilor e tainică, Iubirea nu se strigă în piața publică. Iubirea se împarte la doi, se înmulțește în doi și se împărtășește între doi oameni. Trăim într-o lume mult prea zgomotoasă, în care șoaptele Iubirii sunt deseori acoperite de strigătele urii. O lume în care ego-urile personale se ridică peste tainicele legături dintre sufletele celor ce se Iubesc. Și…cu toate acestea, oamenii sărbătoresc Iubirea, ca semn că se prețuiesc, chiar dacă uneori o fac prin gesturi comerciale sau prin momente prea fugare; prea mult alegem să trăim repede și din toată această goană după “a avea”, e bine să nu uităm să conjugăm la prezent, conştient, verbul “a fi”.
Cu o îmbrăţişare poţi dărui un univers întreg şi să vindeci orice suflet. Cu un sărut poţi spune tot ceea ce nu ar încăpea în zeci de cuvinte. Cu o privire, poţi sădi bucuria… Cu prezenţa ta plină de Iubire în viaţa celuilalt, poţi contopi viitorul într-un prezent continuu.
Iubirea se trăiește și azi, la fel ca în orice altă zi din an. Dar poate că astăzi, scrie în certificatul ei de naștere, că merită să fie aniversată, la fel ca fiecare dintre noi, o dată pe an. Cum niciunul dintre noi nu mâncăm din tortul aniversar decât o zi din an și simțim energia specială a acelei zile ca un nou început, astăzi (de ziua Sf. Valentin şi apoi de Dragobete) să recunoaştem dreptul Iubirii de a fi sărbătorită.
E minunat când oamenii ajung să sărbătorească în fiecare zi Iubirea, prin gesturile mici. Şi e minunat să dăm voie oricărui prilej de a recunoaşte că Iubirea este esenţa tuturor lucrurilor şi că aduce mereu pacea şi echilibrul…
Iubirea fără termen de expirare
Iubirea se naște și se dăruiește prin emoție, prin sentimente, prin trăiri profunde între două suflete care aleg să-și destăinuie prin simțiri taincele dorințele. În februarie, pentru prea multe persoane, iubirea se naşte şi se dăruieste doar prin cadouri. E ca şi cum o dată pe an, facem o revizie a întregului nostru „EU”. Îi infuzăm iubire şi ne amintim cum se fac gesturile prin care poţi dărui iubirea. Acele gesturi de care nu mai avem timp, în goana zilnică după “a avea” mai mulți bani.
Iubirea este cel mai popular, cel mai promovat şi cel mai bine vândut sentiment uman. La modul cum se vinde iubirea, poţi crede că unii aşteaptă un an întreg această lună. Flămânzi şi însetaţi după iubire, în februarie îşi permit în sfârşit să trăiască dăruind şi primind sentimente şi cadouri.
Încerc să înţeleg iubirea ca sumă a trăirilor frumoase dintre oameni care îi fac minunați şi deosebiţi atunci când sunt împreună şi trăiesc acest sentiment fără termen de valabilitate. Iubirea – ca produs comercial desigur, are un termen de garanţie redus. O lună pe an, devine interesantă pentru comercianţii care vând iubirea peste tot: în mall-uri, la restaurante, la spa-uri şi în pachete turistice… Cadouri simbolice apar şi în relaţiile în care singurele semne de dragoste erau săruturile fugare în popasurile scurte făcute din goana după câştigul existenţial.
Parcă în februarie, dintr-o dată îţi dai voie să recunoşti că eşti îndrăgostit şi că în numele iubirii eşti capabil de orice gest frumos pentru persoana iubită. Superficialitatea noastră, poate, a dus la apariţia zecilor de inimioare de pluş pe tarabe în locul deschiderii sufletelor unii faţă de ceilalţi. Sau poate că, în februarie, cadourile simbolice sunt paşaportul nostru de recunoaştere că într-un fel sau altul iubim şi suntem iubiţi. Mai mult sau mai puţin. Sau în funcţie de cât de costisitor e cadoul oferit de „Valentine’s Day” sau de „Dragobete”. Legea cererii şi ofertei în iubire, diferă de la relaţie la relaţie. Unii sunt mulţumiţi că se au, alţii sunt mereu în stand by deşi sunt asumat angajaţi în relaţii.
Ce-ar fi dacă-ar fi un Dragobete în fiecare lună, dacă am avea mereu un Sfânt Valentin alături care să ne îndemne în relațiile noastre la tandrețe, la bucurie, la gesturi care să ne apropie tot mai mult, mai ales în zilele și nopțile în care grijile cotidiene și îndatoririle sociale mânâncă bucăți din noi…? Iubirea autentică nu expiră, pentru că nu este un produs comercial ce poate fi găsit prin rafturile magazinelor.
Iubire se scrie cu i mare
Scrie întotdeauna IUBIRE, cu „i” mare, chiar dacă nu e la capăt de rând. Chiar dacă nu e la început de propoziţie. Pentru că „Iubire” este întotdeauna un început de propoziţie, de stare de a fi, de viaţă. Pentru că Iubirea pur şi simplu ESTE şi ea face ca lucrurile SĂ FIE. Iubirea nu apare şi dispare, ea poate fi doar onorată sau ascunsă; poate fi doar dăruită şi acceptată sau izolată de propria minte într-un colţ de suflet.
„Iubirea” este însăşi esenţa tuturor lucrurilor, este energia care mişcă lumea. Din „Iubire” suntem concepuţi, cu „Iubire” suntem înzestraţi şi prin „Iubire” putem deveni. Din „Iubire” vine bucuria, cu „Iubire” se clădesc familii, se unesc popoare, se risipesc dogme, se vindecă suflete şi răni ale trecutului, prezentului şi viitorului.
DE CITIT: “Terapie pentru minte si suflet” (vol.2)
Pentru că „Iubirea” ESTE, ea se situează dincolo de timp. Prezentul continuu este o stare mai firească de a o descrie.
Scrie întotdeauna IUBIRE cu „i” mare ca şi cum ai scrie Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este Iubire, iar unde este Iubire, acolo este şi Dumnezeu. Dacă alegi să trăieşti fără să crezi că Dumnezeu există, alege să crezi în Iubire, e imposibil să nu o fi lăsat să te pătrundă niciodată până acum…
Iubirea ca miracol
Miliarde de oameni de pe planetă se caută din dorinţa de a-şi împlini Iubirea. Poposesc de câteva ori lângă unele suflete, alteori se însoţesc cu oameni dragi pe o bucată din drumul vieţii. Miracolul e atunci când întâlneşti omul de lângă care nu vrei să mai pleci singur. Şi care te ia de mână şi-ţi oferă cheia inimii sale. Când faci atât de mult loc în sufletul tău, încât celălalt se poate muta cu toate emoţiile şi visele sale acolo.
E doar o întâmplare, un joc al vieţii să îţi poposească în suflet un om pe care îl inviţi să rămână mai mult decât pentru popas, pentru o întreagă viaţă? E şansă, noroc sau dar divin să simţi că poţi vibra la unison cu alt om şi să descoperi că multe dintre planurile despre viaţă parcă sunt plămădite din aceleaşi visuri?
Nimic nu poate fi la voia întâmplării. Nu ne-am născut din întâmplare, ci din Iubirea părinţilor noştri. Iar ce se naşte din Iubire va căuta întreaga viaţă să se împlinească în Iubire. Iar miracolul este atunci când sufletul îţi şopteşte lăuntric: „ acum te poţi împlini în Iubire”. Şi tot miracol este să poţi aduna în cuvinte puţine, un întreg univers de emoţii şi sentimente cu care să-l desenezi în cuvinte pe celălalt.
E miracol să întâlneşti Omul care să-ţi spună că te iubeşte pentru ceea ce eşti, pentru simplitate şi autenticitate, pentru pasiune şi stabilitate. Şi să-ţi aducă în viaţă calmul şi acea pace care se instalează când nu mai vrei să cauţi pe altcineva. Pentru că nu mai trebuie. Pentru că tabloul vieţii tale are acum culorile potrivite şi nu mai eşti singurul pictor care să-i dea valoare.
E tot miracol când accepţi că viaţa e plină de suişuri şi coborâşuri şi că parcursul e mai uşor în doi: când unul cade e celălalt să îl ridice; când unul oboseşte e acolo celălalt să îl aştepte. Şi e atât de minunat să te intereseze Omul de dincolo de trup, să înţelegi că perfectă e tocmai imperfecţiunea fiecăruia dintre noi şi că la un moment dat te opreşti din căutări şi îi dai timpului petrecut în doi valoare construind viaţa în Iubire.
Şi Iubirea – tot acest miracol, în toate formele sale – poate fi cuprinsă într-o singură propoziţie cu cuvinte puţine care înseamnă atât de mult: „Te iubesc pentru că mă iubesc!”
Să ne Iubim definitiv!
Eu nu te vreau în totalitate. Şi te rog să nu mă vrei în totalitate. Mi-ai deschis poarta sufletului tău, m-am descălţat şi am intrat. Şi de atunci păşesc încet şi uşor, cu bucurie şi plăcută uimire privind la tot ceea ce eşti. La fel şi tu. Cu mult bun simţ ai păşit la mine în suflet şi te-ai aşezat pe-un loc din rândul întâi, fără să ştii că îţi era rezervat. Nu ai ştiut de la început. Aveam amândoi în suflet acel loc liber. Şi e frumos că ne-am aşezat fiecare în sufletul celuilalt pe locul potrivit şi nu rătăcim cu intenţia de a ocupa toate locurile de acolo. De a acapara tot spaţiul.
Hai să ne lăsăm spaţii întregi în suflet şi între gânduri în care să rămânem doar cu noi. Hai, fiecare să umplem şi spaţii pentru prieteni şi pentru pasiuni personale. Hai să ne dăruim respectul şi fidelitatea noastră şi să ne simţim şi liberi în acelaşi timp. Hai să ne copilărim, căci jocul are la orice vârstă magia lui. Hai să ne vorbim în cuvinte de iubire şi să ne vorbim şi prin tăceri pline de înţelesuri. Să ne privim şi dincolo de trupuri, unde e casa sufletelor noastre. Să păşim alături dar, hai să ne întindem mâna când, vreodată, va fi greu. Hai să râdem din toată inima cu fiecare ocazie fericită a vieţii. Şi hai să plângem când ochii noştri vor să-şi spele realităţile dure din retină. Şi hai, hai să construim vise cu naivitatea copilului pe care adulţii o uită de cele mai multe ori.
Hai să facem toate acestea. Să ne ţinem de mână, să ne îmbrăţisăm în fiecare zi, să ne privim şi să ne simţim de alături unul pe celălalt cum înaintăm frumos prin viaţă. Ştiind că fiecare avem un loc din primul rând al sufletului celuilalt, să simţim pacea de azi şi siguranţa zilei de mâine. Hai să credem în iubirea care nu e povară ci binecuvântare.
Şi între toate spaţiile din sufletele noastre şi între toate gândurile ce ne vizitează minţile, să-i lăsăm lui Dumnezeu rolul de a le uni pe toate, în cel mai potrivit mod cu putiinţă, pentru fiecare dintre noi şi pentru noi ca întreg.
Hai! Să ne Iubim definitiv!
Tu nu-mi ești o bătaie de cap, îmi ești o bătaie de inimă…
Ai simţit că bătăile inimii sunt pereche? Una e mereu pentru tine, cealaltă e pentru mine.
Ai stat vreodată să-mi asculţi bătăile inimii? Să-ţi auzi bătaia ta de inimă pereche în pieptul meu?
Ritmicitate şi echilibru, ambele bătăi de inimă se împletesc fericit prin Iubire…şi nu s-ar putea una fără cealaltă. E o continuare, e un ecou, e o îndrăzneală – e completarea firească a mea cu a ta. Căci te aduc în mine cu fiecare respiraţie şi te simt cu fiecare bătaie de inimă…
Tu nu-mi eşti o bătaie de cap, îmi eşti o bătaie de inimă…