iubire
Fă-ți propria potecă spre Dumnezeu
Priveşte… Eşti mai mult decât ţi s-a spus că eşti; mai mult decât ai fost lăsat să descoperi; eşti mult mai mult decât îndrăzneşti să recunoşti. Dar, priveşte-te pe de-a-ntregul. Închide ochii şi caută tainic acea lumină care pâlpâie în tine neîncetat şi care nu se stinge niciodată. Căci lumina din Lumină nu se poate transforma în întuneric. Ea poate doar „să fie”. Deschide larg ochii să vezi bine lumea, să ştii ce drum e mai potrivit luminii tale. Dă-i voie să fie şi dă-ţi voie să fii.
E minunat să ştii că poţi să fii aşa cum îţi doreşti, că îţi dai voie să simţi divinitatea în felul tău, că alegi cu cine să te însoţeşti pe drumul vieţii. Fă-ţi propria ta potecă spre Dumnezeu. Paveaz-o cu intenţiile tale, calcă cu încredere ştiind că fiecare pas îl faci prin asumarea voită şi conştientă a vieţii. Străjuieşte poteca cu concepţiile tale despre lume şi viaţă, cu felul tău aparte de a-l simţi pe Dumnezeu. Pune de strajă îngeri care să te ajute să revii pe drumul tău, de fiecare dată când te abaţi. Şi ia cu tine pentru a-ţi fi alături, omul care pune mai presus de orice Iubirea; care între a avea dreptate şi a avea linişte, alege pacea; omul care te îmbrăţişează şi atunci când tu şchiopătezi pe drumul vieţii, când parcă nici nu-l vezi alături sau când preferi să taci… Alege omul care atunci când vorbeşte cu Dumnezeu, alege să-i vorbească despre tine.
Fă-ţi propriul drum spre fericire, pentru că nu toate drumurile bătătorite deja sunt potrivite pentru toţi. Fiecare, la liman de viaţă, constatăm că, de fapt, toate drumurile duc în acelaşi loc. Minunat este însă faptul că propriul tău drum poate fi pavat cu intenţiile tale, cu concepţiile tale despre lume şi viaţă, cu felul tău aparte de a-l simţi pe Dumnezeu. Pe propriul tău drum constaţi că nu mai ai nevoie de tipare ci doar de a-ţi deschide sufletul, de a respira blândeţe, de a răspândi Iubire, de a face ca dragostea să unească sufletele peste timp şi peste vieţi.
Fă-ţi propria potecă spre Dumnezeu pentru că, poate, nu întotdeauna drumurile bătătorite de alţii sunt cele mai potrivite.
Azi e despre Iubire!
Azi e despre Iubire. Dar nu aşa ca și cum în restul zilelor ar fi despre lipsa ei. Despre Iubirea frumoasă care te face să vrei să fii autentic, fără măști și fără teama de a fi tu însuți. Azi Iubirea prinde forme și contur, prinde glas și culoare, azi Iubirea îmbracă cuvinte care se rostesc și care se cântă. Ca o trezire a oamenilor din adormire. Un refresh pe care și-l dau din nou, în prag de primăvară, semn că în locurile tainice ale sufletului, Iubirea se străduiește se fie mai vie…
Iubirea îndrăgostiţilor e tainică, Iubirea nu se strigă în piața publică. Iubirea se împarte la doi, se înmulțește în doi și se împărtășește între doi oameni. Trăim într-o lume mult prea zgomotoasă, în care șoaptele Iubirii sunt deseori acoperite de strigătele urii. O lume în care ego-urile personale se ridică peste tainicele legături dintre sufletele celor ce se Iubesc. Și…cu toate acestea, oamenii sărbătoresc Iubirea, ca semn că se prețuiesc, chiar dacă uneori o fac prin gesturi comerciale sau prin momente prea fugare; prea mult alegem să trăim repede și din toată această goană după “a avea”, e bine să nu uităm să conjugăm la prezent, conştient, verbul “a fi”.
Cu o îmbrăţişare poţi dărui un univers întreg şi să vindeci orice suflet. Cu un sărut poţi spune tot ceea ce nu ar încăpea în zeci de cuvinte. Cu o privire, poţi sădi bucuria… Cu prezenţa ta plină de Iubire în viaţa celuilalt, poţi contopi viitorul într-un prezent continuu.
Iubirea se trăiește și azi, la fel ca în orice altă zi din an. Dar poate că astăzi, scrie în certificatul ei de naștere, că merită să fie aniversată, la fel ca fiecare dintre noi, o dată pe an. Cum niciunul dintre noi nu mâncăm din tortul aniversar decât o zi din an și simțim energia specială a acelei zile ca un nou început, astăzi (de ziua Sf. Valentin şi apoi de Dragobete) să recunoaştem dreptul Iubirii de a fi sărbătorită.
E minunat când oamenii ajung să sărbătorească în fiecare zi Iubirea, prin gesturile mici. Şi e minunat să dăm voie oricărui prilej de a recunoaşte că Iubirea este esenţa tuturor lucrurilor şi că aduce mereu pacea şi echilibrul…
Îți cauți jumătatea sau întregul compatibil?
Am încetat de mult să-mi mai caut jumătatea și am ales să descopăr în viață, întregul compatibil. Când tinzi să creşti, din jumătate să devii un întreg, începi să înţelegi că alături de tine îţi doreşti un alt întreg. În cazul acesta nu te mai străduieşti să te potriveşti cu celălalt. Potriveala fiind uneori o şansă sau un noroc. Doi oameni care se simt întregi nu mai caută în celălalt propria împlinire, ci doresc să împlinească împreună prin darurile Iubirii, visele comune și dorința de a face lumea mai frumoasă. Două inimi pline de iubire, pot multiplica la infinit dragostea, iar prelungirea ei firească e prin urmașii care vor prinde viață ca fruct al iubirii, ca binecuvântare. Abia apoi, din prea-plinul de Iubire, începi să împarți o întreagă viață în clipe trăite conștient, într-un prezent continuu.
Un EL și-o EA, doi compatibili prin calități și prin defecte. Un EL și-o EA, doi oameni întregi care nu au renunţat la propriile vise, care sunt implicaţi în relaţie din Iubire şi nu din teama de a rămâne singuri. Doi oameni care se completează continuu și care își sunt sprijin în evoluție, observatori apropiați, confidenți de încredere, iubiți pasionali și adulți care însă, nu au uitat ca uneori să redevină copii… Cândva au fost fiecare două jumătăți care și-au căutat împlinirea prin altă jumătate. Ei au ales să tindă spre împlinire, iar divinitatea i-a sprijinit prin lecții de viață să devină ei înșiși întregi. Și de atunci nu au mai căutat jumătăți…
Ne naștem singuri și plecăm de aici singuri. Avem însă misiunea și porunca divină ca între sosirea și plecarea de aici să experimentăm Iubirea, să creștem prin Iubire, să ne desăvârșim ca suflete…să redevenim întregi…Între singurătatea nașterii și cea a morții, să nu fim singuri. Să dăruim și să ne dăruim…
Iubirea fără termen de expirare
Iubirea se naște și se dăruiește prin emoție, prin sentimente, prin trăiri profunde între două suflete care aleg să-și destăinuie prin simțiri taincele dorințele. În februarie, pentru prea multe persoane, iubirea se naşte şi se dăruieste doar prin cadouri. E ca şi cum o dată pe an, facem o revizie a întregului nostru „EU”. Îi infuzăm iubire şi ne amintim cum se fac gesturile prin care poţi dărui iubirea. Acele gesturi de care nu mai avem timp, în goana zilnică după “a avea” mai mulți bani.
Iubirea este cel mai popular, cel mai promovat şi cel mai bine vândut sentiment uman. La modul cum se vinde iubirea, poţi crede că unii aşteaptă un an întreg această lună. Flămânzi şi însetaţi după iubire, în februarie îşi permit în sfârşit să trăiască dăruind şi primind sentimente şi cadouri.
Încerc să înţeleg iubirea ca sumă a trăirilor frumoase dintre oameni care îi fac minunați şi deosebiţi atunci când sunt împreună şi trăiesc acest sentiment fără termen de valabilitate. Iubirea – ca produs comercial desigur, are un termen de garanţie redus. O lună pe an, devine interesantă pentru comercianţii care vând iubirea peste tot: în mall-uri, la restaurante, la spa-uri şi în pachete turistice… Cadouri simbolice apar şi în relaţiile în care singurele semne de dragoste erau săruturile fugare în popasurile scurte făcute din goana după câştigul existenţial.
Parcă în februarie, dintr-o dată îţi dai voie să recunoşti că eşti îndrăgostit şi că în numele iubirii eşti capabil de orice gest frumos pentru persoana iubită. Superficialitatea noastră, poate, a dus la apariţia zecilor de inimioare de pluş pe tarabe în locul deschiderii sufletelor unii faţă de ceilalţi. Sau poate că, în februarie, cadourile simbolice sunt paşaportul nostru de recunoaştere că într-un fel sau altul iubim şi suntem iubiţi. Mai mult sau mai puţin. Sau în funcţie de cât de costisitor e cadoul oferit de „Valentine’s Day” sau de „Dragobete”. Legea cererii şi ofertei în iubire, diferă de la relaţie la relaţie. Unii sunt mulţumiţi că se au, alţii sunt mereu în stand by deşi sunt asumat angajaţi în relaţii.
Ce-ar fi dacă-ar fi un Dragobete în fiecare lună, dacă am avea mereu un Sfânt Valentin alături care să ne îndemne în relațiile noastre la tandrețe, la bucurie, la gesturi care să ne apropie tot mai mult, mai ales în zilele și nopțile în care grijile cotidiene și îndatoririle sociale mânâncă bucăți din noi…? Iubirea autentică nu expiră, pentru că nu este un produs comercial ce poate fi găsit prin rafturile magazinelor.
Când au încetat oamenii să vadă comorile din oameni?
Cand au încetat oamenii să vadă comorile din oameni? Când au început căutarea de comori ascunse prin munţi, în peşteri sau urmând hărţi care duc spre nicăieri? Comori care îţi iau privirea când sunt descoperite dar nu-ţi pot lumina şi viaţa. Comori care pot fi identificate prin cifre, cântărite sau numărate, care pot conduce destine, cumpăra vieţi şi mima fericirea…
Când au încetat oamenii să ştie şi să recunoască comorile din ei şi din ceilalţi? Comori care se simt în fiecare îmbrăţişare a celui drag, cu fiecare sărut a celui iubit, cu fiecare privire a mamei pentru pruncul ei, cu fiecare surâs de bucurie pentru gesturile frumoase ale prieteniei?
Comorile din oameni, care-i fac pe oameni să fie oameni, fiecare cu sclipirea proprie. Comori care ne individualizează, ne fac unici, nu ne ierarhizează. Comori care se şlefuiesc în ani şi ani de zile şi cresc dacă sunt apreciate la adevărata valoare.
Comorile din oameni sunt ascunse privirilor nepregătite să vadă, minţilor neantrenate să înţeleagă şi sufletelor nepătrunse de iubire necondiţionată…
Iubire se scrie cu i mare
Scrie întotdeauna IUBIRE, cu „i” mare, chiar dacă nu e la capăt de rând. Chiar dacă nu e la început de propoziţie. Pentru că „Iubire” este întotdeauna un început de propoziţie, de stare de a fi, de viaţă. Pentru că Iubirea pur şi simplu ESTE şi ea face ca lucrurile SĂ FIE. Iubirea nu apare şi dispare, ea poate fi doar onorată sau ascunsă; poate fi doar dăruită şi acceptată sau izolată de propria minte într-un colţ de suflet.
„Iubirea” este însăşi esenţa tuturor lucrurilor, este energia care mişcă lumea. Din „Iubire” suntem concepuţi, cu „Iubire” suntem înzestraţi şi prin „Iubire” putem deveni. Din „Iubire” vine bucuria, cu „Iubire” se clădesc familii, se unesc popoare, se risipesc dogme, se vindecă suflete şi răni ale trecutului, prezentului şi viitorului.
DE CITIT: “Terapie pentru minte si suflet” (vol.2)
Pentru că „Iubirea” ESTE, ea se situează dincolo de timp. Prezentul continuu este o stare mai firească de a o descrie.
Scrie întotdeauna IUBIRE cu „i” mare ca şi cum ai scrie Dumnezeu. Pentru că Dumnezeu este Iubire, iar unde este Iubire, acolo este şi Dumnezeu. Dacă alegi să trăieşti fără să crezi că Dumnezeu există, alege să crezi în Iubire, e imposibil să nu o fi lăsat să te pătrundă niciodată până acum…
