Tag Archives: gânduri

  • 0

Generații ale ochilor încercănați și ale mâinilor în buzunare

Category:Gânduri,Life Tags : 

Cât de grăbiți putem fi? Grăbiți spre niciunde, cu țintă spre nicăieri? Cât de neatenți față de drumul parcurs în viață și față de călătoria alături de cei care ne însoțesc? Trăim vremuri în care gâfâim prelung în urma eforturilor de a ajunge primii peste tot, de a acumula mereu din dorința de a avea cât mai mult, de a poseda. Uităm să numărăm orele care se scurg fără întoarcere, omitem să prețuim clipele care se pot transforma în amintiri minunate, dar și prețioase, fiind clipe trăite împreună cu cei dragi sufletului nostru…

Zilnic ne deplasăm prin lume și – remarcăm sau nu – tot mai mulți dintre noi, pe străzi, în autobuze, la ghișeele înfometate de bani suntem cu privirile obosite, cu zâmbete abia schițate, cu fruntea încrețită de gânduri care ne alungă liniștea… Suntem, mai mult sau mai puțin, generațiile ochilor încercănați! Cearcăne adânci care ascund durere, neliniște sau nesomn. Nu, nu mai avem timp de pierdut pentru acele gânduri care analizează “nemurirea sufletului”. Astăzi, lipsa de somn, atunci când nu e comandată de prea multe griji care ne macină ființa, e dată de munca în exces sau de orele pierdute în maratonul nostru de a bifa prezența la toate festivalurile și concertele estivale, la toate petrecerile publice…

Trăim viața tot mai repede. Muncim zile și nopți pentru bani pe care îi cheltuim foarte ușor, cheltuind și din enegia noastră vitală. Aproape că uităm să dăruim, doar să acumulăm, să avem și să fim siguri că văd și ceilalți că avem.

Suntem generații ale ochilor încercănați! Dar suntem și generații cu mâinile în buzunare, așa cum spunea recent într-o predică și părintele Ioan C. (nu i-am cerut permisiunea să-i dezvălui identitatea, așa că deocamdată voi scrie așa). De prea puține ori întindem mâinile spre ajutorul altora.  Avem tot mai puțin timp să deschidem brațele și să cuprindem în îmbrățișări pe cei care au nevoie. (Cine nu are nevoie de o îmbrățișare?). De prea multe ori, ne afundăm mâinile adânc în buzunare pentru a bloca acolo, înghesuite, bancnotele valoroase cu care ne vom cumpăra iluzii sau obiecte de care nu avem neapărat nevoie… să nu scape cumva ceva către cei care au nevoie, dar care nu pot avea uneori, nu din lene sau delăsare…

Nu! Nu trebuie să ne închidem într-o peșteră. Nici să ne refugiem la margini de lume. Nimic nu trebuie, pentru că totul e, de fapt, o alegere. Alegerea de a trăi frumos pentru tine și de a-ți bucura sufletul când poți aduce bucurie și aproapelui tău. Alegerea de a te opri din când în când pentru a asculta liniștea munților, pentru a privi o albină poposită pe o floare, pentru a admira albastrul cerului… Alegerea de a trage aer în piept, adânc și de a simți cum cobori în tine întreg universul…

Sunt mâini întinse spre noi pe care am putea să nu le ignorăm. Sunt chemări tăcute ale celor care au nevoie să simtă susținere. Ajutor. Protecție și căldura unui Suflet. În viață, mai devreme sau mai târziu și mâinile noastre se vor întinde spre alții. Și atunci, vom înțelege…

Trăim repede, lăsăm viața să lase urme pe chip și prea puține clipe mai au răgaz să-și întipărească urme în suflete…

Foto credit by winstonscreator on DeviantArt


  • 0

Cerul, în inima ta

Category:EQuilibrium,Gânduri Tags : 

      E frumos să vrei să atingi Cerul cu o privire plină de speranţă, cu o mână întinsă înspre înalt, cu un gând cutezător. Vei reuşi cu adevărat, când Sufletul tău va fi plin de Iubire. Atunci vei descoperi că, de fapt, Cerul a coborât în inima ta. Că de fapt, de când ești aici, acolo a fost Cerul. Și către acest acolo ar trebui să-ți îndrepți toate speranțele, încrederea și dorințele. Căci atunci când ai venit aici, ai adus Cerul cu tine, în tine.

      Cu fiecare dintre noi, coboară o parte de Cer, o mică fărâmă de divinitate care are menirea să crească și să lumineze în jur. Timpul tău este acum. Ce a fost mai devreme, a trecut. Ce va fi mai târziu depinde de acest acum.

      Umple clipa acum de trăiri conștiente, gândește cu mintea ta și fă alegeri după cum sufletul tău își dorește. Regăsește-te în Cerul tău și luminează alături de ceilalți…


  • 0

Fă-ți propria potecă spre Dumnezeu

Category:Gânduri Tags : 

Priveşte… Eşti mai mult decât ţi s-a spus că eşti; mai mult decât ai fost lăsat să descoperi; eşti mult mai mult decât îndrăzneşti să recunoşti. Dar, priveşte-te pe de-a-ntregul. Închide ochii şi caută tainic acea lumină care pâlpâie în tine neîncetat şi care nu se stinge niciodată. Căci lumina din Lumină nu se poate transforma în întuneric. Ea poate doar „să fie”. Deschide larg ochii să vezi bine lumea, să ştii ce drum e mai potrivit luminii tale. Dă-i voie să fie şi dă-ţi voie să fii.

E minunat să ştii că poţi să fii aşa cum îţi doreşti, că îţi dai voie să simţi divinitatea în felul tău, că alegi cu cine să te însoţeşti pe drumul vieţii. Fă-ţi propria ta potecă spre Dumnezeu. Paveaz-o cu intenţiile tale, calcă cu încredere ştiind că fiecare pas îl faci prin asumarea voită şi conştientă a vieţii. Străjuieşte poteca cu concepţiile tale despre lume şi viaţă, cu felul tău aparte de a-l simţi pe Dumnezeu. Pune de strajă îngeri care să te ajute să revii pe drumul tău, de fiecare dată când te abaţi.  Şi ia cu tine pentru a-ţi fi alături, omul care pune mai presus de orice Iubirea; care între a avea dreptate şi a avea linişte, alege pacea; omul care te îmbrăţişează şi atunci când tu şchiopătezi pe drumul vieţii, când parcă nici nu-l vezi alături sau când preferi să taci… Alege omul care atunci când vorbeşte cu Dumnezeu, alege să-i vorbească despre tine.

Fă-ţi propriul drum spre fericire, pentru că nu toate drumurile bătătorite deja sunt potrivite pentru toţi. Fiecare, la liman de viaţă, constatăm că, de fapt, toate drumurile duc în acelaşi loc. Minunat este însă faptul că propriul tău drum poate fi pavat cu intenţiile tale, cu concepţiile tale despre lume şi viaţă, cu felul tău aparte de a-l simţi pe Dumnezeu. Pe propriul tău drum constaţi că nu mai ai nevoie de tipare ci doar de a-ţi deschide sufletul, de a respira blândeţe, de a răspândi Iubire, de a face ca dragostea să unească sufletele peste timp şi peste vieţi.

Fă-ţi propria potecă spre Dumnezeu pentru că, poate, nu întotdeauna drumurile bătătorite de alţii sunt cele mai potrivite.


  • 0

Îți cauți jumătatea sau întregul compatibil?

Category:Dezvoltare personală,EQuilibrium,Gânduri Tags : 

Am încetat de mult să-mi mai caut jumătatea și am ales să descopăr în viață, întregul compatibil. Când tinzi să creşti, din jumătate să devii un întreg, începi să înţelegi că alături de tine îţi doreşti un alt întreg. În cazul acesta nu te mai străduieşti să te potriveşti cu celălalt. Potriveala fiind uneori o şansă sau un noroc. Doi oameni care se simt întregi nu mai caută în celălalt propria împlinire, ci doresc să împlinească împreună prin darurile Iubirii, visele comune și dorința de a face lumea mai frumoasă. Două inimi pline de iubire, pot multiplica la infinit dragostea, iar prelungirea ei firească e prin urmașii care vor prinde viață ca fruct al iubirii, ca binecuvântare. Abia apoi, din prea-plinul de Iubire, începi să împarți o întreagă viață în clipe trăite conștient, într-un prezent continuu.

Un EL și-o EA, doi compatibili prin calități și prin defecte. Un EL și-o EA, doi oameni întregi care nu au renunţat la propriile vise, care sunt implicaţi în relaţie din Iubire şi nu din teama de a rămâne singuri. Doi oameni care se completează continuu și care își sunt sprijin în evoluție, observatori apropiați, confidenți de încredere, iubiți pasionali și adulți care însă, nu au uitat ca uneori să redevină copii… Cândva au fost fiecare două jumătăți care și-au căutat împlinirea prin altă jumătate. Ei au ales să tindă spre împlinire, iar  divinitatea i-a sprijinit prin lecții de viață să devină ei înșiși întregi. Și de atunci nu au mai căutat jumătăți…

Ne naștem singuri și plecăm de aici singuri. Avem însă misiunea și porunca divină ca între sosirea și plecarea de aici să experimentăm Iubirea, să creștem prin Iubire, să ne desăvârșim ca suflete…să redevenim întregi…Între singurătatea nașterii și cea a morții, să nu fim singuri. Să dăruim și să ne dăruim…


  • 0

Provocare la schimbare

Category:Dezvoltare personală,EQuilibrium,Gânduri,RestartYou Tags : 

De câte ori viața ne oferă o provocare la schimbare? Poate în fiecare zi am sesiza semnele Universului sau mesajele lui Dumnezeu dacă am renunța să mai fim comozi sau pur și simplu robotizați de un ciclu repetitiv al zilelor și nopților din viața noastră.

De ce să fim provocați la a schimba aspecte ale comportamentelor noastre sau trăsături care încep să se degradeze când lăsăm societatea să ne invadeze toate spațiile intime? Pentru că altfel, riscăm să ne pierdem pe noi; să nu ne mai recunoaștem cu adevărat; să acceptăm un văl care să acopere ceea ce suntem. Riscăm să-i dezamăgim, să-i bulversăm sau chiar să-i pierdem pe cei dragi. Și totul pentru că opunem rezistență la schimbare sau pentru că nu acordăm importanța cuvenită propriei ființe.

Dacă ne-am lua mai multe momente de liniște, fără televizor și telefon și am alege să ne detașăm de mulțimile de pe străzile avide de zgomot, am reuși să auzim glasul ființei care ne strigă de acolo din interior. Și am începe din nou SĂ FIM, nu doar să existăm.

Câte anotimpuri avem într-o existență? De câte ori ne scuturăm de toate cele care nu ne aparțin nouă, așa precum copacii renunță toamna la frunze? De câte ori alegem să pornim de la capăt, să ne resetăm, așa cum face natura după fiecare iarnă? Ceea ce numim Viață… merge mereu mai departe. Frumos ar fi să mergem cu ea, cu un flux firesc și lin de energii frumoase, pozitive, înalte, care să vibreze în noi și în întregul Univers la unison. Însă negativitatea coexistă cu pozitivitatea, iar totul stă în alegerea noastră de a fi conştienţi, ancoraţi în momentul ACUM.

În fiecare zi, găsim răgaz să ne privim în oglindă. Să ne așezăm cravata, sau eșarfa. Să aranjăm frizura, să… pierdem din energie, privind o parte a ceea ce suntem noi. Ce părem a fi pentru ceilalți și acea parte pe care vrem să o arătăm lumii. O parte importantă şi ea, desigur. Dar, de câte ori pe zi, suntem conștienți că ne oglindim în ceilalți, mai mult decât în oglinda de pe perete? Că suntem cu toții oglinzi prin care, transcendem dincolo de aspectul fizic, de eticheta hainelor, de zâmbetele studiate? Cu fiecare relaționare, lăsăm ceva în celălalt și preluăm ceva de la el. Prin cuvinte, prin gesturi, prin stări emoționale, prin energii subtile. Și, de cele mai multe ori, se întâmplă să ducem cu noi și tristeți și neîmpliniri ale altora, pe care să ni le însușim și să le amestecăm cu propriile noastre trăiri.

De câte ori ne curățăm de toate acestea? Dușul zilnic ne poate curăța trupul. Dar ce facem cu emoțiile negative, cu fricile noastre și cele preluate, cu tristețile, convingerile și blocajele care se manifestă în noi și prin noi? Pentru oamenii grăbiți ai vremurilor noastre, nu se găsește niciodată suficient timp pentru curățare? Pentru un refresh. Sau chiar un restart mai serios. Și trec luni și ani în care crește negativitatea, scade curajul și bucuria de a trăi toate micile și marile clipe ale vieții. Devenim captivi ai unor obiceiuri şi comportamente care nu ne mai reprezintă cu adevărat; ajungem să ne complacem sau pur şi simplu să credem că nu avem forţa necesară să ieşim din zona noastră de confort. Uităm să strălucim şi uităm că strălucirea noastră ne poate face să fim văzuţi de ceilalţi.

Câte șanse primim în viață de a ne vedea așa cum suntem noi la exterior, față de ceilalți și pe care le ignorăm din grabă, din neatenție, din frică, rușine sau din orgoliu?

De câte ori viața ne oferă o provocare la schimbare, o face prin semne subtile mai întâi. Apoi, pentru că lui Dumnezeu îi pasă de fiecare dintre noi, ne bate pe umăr, așa, mai bărbătește. Și dacă nici atunci nu alegem să ne iubim mai mult, acordându-ne atenție, vin corecturi și echilibrări care ne pot zgudui serios. Prin evenimente și întâmplări dureroase, prin suferință și supărare.

Marile provocări la schimbare vin mai ales prin cei dragi nouă. Care ne arată ceea ce nu putem vedea noi. Sau care ne deschid ochii pentru ca noi să începem să (ne)vedem din nou. Și fac asta pentru că țin la noi și ne vor alături eliberați de tensiuni, de frici și de convingeri care nu ne definesc pe noi. Și nu le este deloc confortabil să facă asta. Dar o fac din iubire. Şi de cele mai multe ori chiar ei au trecut prin provocările la schimbare. Şi au ales să trăiască viaţa cu bucurie, să fie autentici şi deschişi dar responsabili pentru cum îşi trăiesc clipele, pentru alegerile pe care le fac.

Schimbarea înseamnă trezire. Înseamnă a-ţi asuma rolul principal în viaţa ta. Înseamnă a-l invita pe Dumnezeu să fie cu tine mereu. Să construieşti împreună clipa de mâine, onorând cu bucurie clipa de azi. Schimbarea înseamnă renunţare la tiparele care te îngrădesc, anularea şabloanelor pe care societatea şi ceilalţi le pun peste ideile noastre şi peste visele pe care le dorim împlinite. Schimbarea înseamnă a deveni mereu mai bun, înseamnă evoluţie şi înaintare; înseamnă ruperea tuturor ancorelor care ne ţin blocaţi la anumite momente ale vieţii, de locuri şi situaţii care nu ne (mai) reprezintă. Schimbarea înseamnă ajungerea în acel punct de echilibru care ne face să fim Bucurie, Lumină şi Iubire pentru noi şi pentru ceilalţi...