Tag Archives: editorial

  • 0

Ostatici în propria țară?

Category:editoriale sociale Tags : 

       Cândva citisem că suntem semințe și că mereu am avut puterea ca popor să renaștem pe aceste meleaguri. Cândva auzisem că veșnicia s-a născut la sat, exact acolo unde timpul pare că trece mai lent, unde codrul e frate cu românul, unde țăranul a prins rădăcini adânci în petecul de pământ pe care l-au lucrat generații de-a rândul…

       Cândva răsfoisem file de istorie și așa am aflat că pe aici, pe la noi, au trecut mulți venetici care au cerut mai mult decât pământ și apă, dar noi, cei de atunci, am știut să ne apărăm cu demnitate colțul de Cer sub care ne-am născut.

       Cândva am înțeles că pe aici au trăit oameni care au vrut să iubească aceste locuri și acest popor, încât la momentele de răscruce ale istoriei să își unească iubirea și să apere unitatea…

       Astăzi suntem chiar mult mai puțin decât am fost cândva. Mereu au fost printre noi și oameni care și-au vândut conștiințele unora care au pus propriile interese străine împotriva noastră. Mereu au fost și hoți care opreau diligențele, care prăduiau satele sau care te jefuiau la drumul mare. Dar astăzi, pe scara evoluției lumii, evoluția noastră pare că s-a oprit în timp, în urmă cu câteva zeci de ani…

       Tiparele jefuitorilor de altădată sunt astăzi potrivite unora dintre cei care s-au suit în funcții de putere. Oameni mici au îmbrăcat astăzi haine prea mari pentru conștiințele lor și pentru „un pumn de arginți” au acceptat să fie simple marionete în mâinile celor care astăzi distrug România…

       E trist să descoperi în țara asta locuri unde nu a ajuns încă energia electrică iar oamenii își sunt propriile lumini… și multe locuri unde întunericul s-a cuibărit și-n mințile oamenilor. E revoltător că minciuna se rostește astăzi la unele dintre microfoanele statului și că manipularea maselor se face zi de zi, cu senitătate. Minciuna a primit conotații de adevăr și este livrată în cantități zilnice, unei populații tot mai puține, tot mai bolnave, tot mai captive.

       Mulți dintre noi au plecat de aici. Au înțeles că au dreptul la o viață demnă și fericită. Alții au rămas și trăiesc împreună cu prăduitorii. Sunt două lumi diferite. Sunt două Românii paralele. A lor și a noastră. Și se pare că noi am ales să rămânem ostatici în propria țară. Se pare că noi am ales sau am lăsat pe alții să aleagă pentru noi și în numele nostru. Noi…

       Noi… ne vom aminti oare că suntem semințe?

 

foto credit: ilustrado.cl

Please follow and like us:
0

  • 0

Iubirea fără termen de expirare

Category:Gânduri Tags : 

     Iubirea se naște și se dăruiește prin emoție, prin sentimente, prin trăiri profunde între două suflete care aleg să-și destăinuie prin simțiri taincele dorințele. În februarie, pentru prea multe persoane, iubirea se naşte şi se dăruieste doar prin cadouri. E ca şi cum o dată pe an, facem o revizie a întregului nostru „EU”. Îi infuzăm iubire şi ne amintim cum se fac gesturile prin care poţi dărui iubirea. Acele gesturi de care nu mai avem timp, în goana zilnică după “a avea” mai mulți bani.

     Iubirea este cel mai popular, cel mai promovat şi cel mai bine vândut sentiment uman. La modul cum se vinde iubirea, poţi crede că unii aşteaptă un an întreg această lună. Flămânzi şi însetaţi după iubire, în februarie îşi permit în sfârşit să trăiască dăruind şi primind sentimente şi cadouri.

     Încerc să înţeleg iubirea ca sumă a trăirilor frumoase dintre oameni care îi fac minunați şi deosebiţi atunci când sunt împreună şi trăiesc acest sentiment fără termen de valabilitate. Iubirea – ca produs comercial desigur, are un termen de garanţie redus. O lună pe an, devine interesantă pentru comercianţii care vând iubirea peste tot: în mall-uri, la restaurante, la spa-uri şi în pachete turistice… Cadouri simbolice apar şi în relaţiile în care singurele semne de dragoste erau săruturile fugare în popasurile scurte făcute din goana după câştigul existenţial.

     Parcă în februarie, dintr-o dată îţi dai voie să recunoşti că eşti îndrăgostit şi că în numele iubirii eşti capabil de orice gest frumos pentru persoana iubită. Superficialitatea noastră, poate, a dus la apariţia zecilor de inimioare de pluş pe tarabe în locul deschiderii sufletelor unii faţă de ceilalţi. Sau poate că, în februarie, cadourile simbolice sunt paşaportul nostru de recunoaştere că într-un fel sau altul iubim şi suntem iubiţi. Mai mult sau mai puţin. Sau în funcţie de cât de costisitor e cadoul oferit de „Valentine’s Day” sau de „Dragobete”. Legea cererii şi ofertei în iubire, diferă de la relaţie la relaţie. Unii sunt mulţumiţi că se au, alţii sunt mereu în stand by deşi sunt asumat angajaţi în relaţii.

     Ce-ar fi dacă-ar fi un Dragobete în fiecare lună, dacă am avea mereu un Sfânt Valentin alături care să ne îndemne în relațiile noastre la tandrețe, la bucurie, la gesturi care să ne apropie tot mai mult, mai ales în zilele și nopțile în care grijile cotidiene și îndatoririle sociale mânâncă bucăți din noi…? Iubirea autentică nu expiră, pentru că nu este un produs comercial ce poate fi găsit prin rafturile magazinelor.

Please follow and like us:
0

  • 0

Zile de decență…

Category:editoriale sociale Tags : 

Decembrie 2017. Zilele acestea România e tristă. Republica se îmbracă în doliu şi, ar trebui, în mai multă decenţă! Ultimul rege al României, Mihai I, a venit pentru totdeauna acasă. De această dată, socialiştii nu l-au mai întors de la aeroport de teama că ei ar putea pierde Puterea. Pe care tot ei, socialiştii, au confiscat-o de la rege, când l-au forţat să abdice (în decembrie 1947) şi au instaurat Republica Populară Română.

Republica noastră nu se află în pericolul de a se pierde în faţa monarhiei. Ultimul dintre cei care putea să o ceară, Mihai I, nu a făcut-o. A cerut doar să poată reveni în ţară şi cu greu a fost lăsat. A cerut doar să fie lăsat să iubească România şi să se dăruiască pentru ea, ceea ce a şi făcut ani întregi în care a pledat la cancelariile internaţionale pentru ca România să devină o parte integrantă a NATO şi UE. El, regele, un om decent şi simplu în toate apariţiile sale publice…

În aceste zile, au apărut sute de comentatori care vorbesc despre rege, deşi nu au răsfoit nicio carte de istorie reală a ţării. Sunt încă oameni “mari” cu creiere mici care sunt speriaţi că pot pierde Puterea pe care vremelnic şi-au luat-o pentru ei şi grupurile lor de interese. Oare simt ei, ceva? Simt, poate, că istoria nu poate să-i încapă decât alături de alţii care au trădat un neam şi o ţară? Şi simt ei, oare, că pentru tot ce fură ei acum din republica noastră “democratică”, vor răspunde până la urmă?

Decembrie 1947. Regele a fost forţat să abdice. Monarhia a fost alungată pentru a face loc celor peste 40 de ani de comunism şi a “împlinirilor măreţe socialiste”. Decembrie 2017. Regele moare şi se întoarce într-o Românie care l-a păstrat mai mult ca pe un model, ca o etichetă de nobleţe şi decenţă folosită doar în conjuncturile favorabile pentru unii sau ceilalţi. Acum regele se întoarce acasă pentru a pleca definitiv dintre noi. Şi o dată cu moartea sa, democraţia moare câte puțin, în fiecare zi, prin Parlament şi prin partidele politice. Noi românii…cine am fost şi cine am ajuns? Sau, mai bine spus…din ce “am fost” putem spune că “am ajuns”?

Nu suntem în două tabere: monarhişti şi republicani! Suntem români care ar trebui să-şi respecte valorile naţionale, istoria, personalităţile şi instituţiile-simbol ale României. Decenţa ar trebui să fie cuvântul de ordine în aceste zile. Să vorbeşti doar dacă ştii ce spui şi să ştii să taci cu eleganţă…

Please follow and like us:
0

  • 0

Salveaza vieti!

Category:editoriale sociale Tags : 

       DJ 106 este drumul județean care unește Sibiul de orașul Agnita. Situat pe „Valea Hârtibaciului” drumul are un carosabil refăcut în urmă cu câţiva ani şi peisaje superbe. De asemenea, încă mai sunt porţiuni în care linia îngustă pentru mocăniţă este funcţională datorită implicării voluntarilor asociaţiei „Prietenii Mocăniţei”.
Dincolo de aceste aspecte, se pare că autorităţile nu s-au gândit şi la speciile de animale care trăiesc în aceste locuri, astfel că frecvent se produc accidente rutiere, din pricina animalelor care traversează acest drum în anumite zone. În state (mai) civilizate, atunci când un drum judeţean, naţional sau o autostradă trebuie să traverseze habitatul natural al unor specii de animale este avută în vedere protejarea vieţii acestora şi protecţia conducătorilor auto.
Poliţia din zonă cunoaşte situaţia, de ani de zile, ştiind chiar şi perioadele în care căprioarele ies mai des la acest drum, pentru a ajunge să se adape la râul Hârtibaci. Şi au semnalat situaţia, de câte ori au avut ocazia. Din discuţiile avute şi cu localnici şi chiar cu alţi şoferi care au avut evenimente rutiere aici din pricina căprioarelor, situaţia a fost semnalată autorităţilor judeţene care administrează drumul, precum şi celor de la Ocolul Silvic. În afară de indicatoarele rutiere „Atenţie căprioare” amplasate în câteva locuri, măsuri suplimentare nu au fost luate (garduri de protecţie în zonele cu vizibilitate rutieră redusă, balustradă rutieră de protecţie sau chiar indicatoare MARI exact în zonele ştiute deja…).
Astfel, dincolo de paguba materială produsă prin avarierea unui autoturism, există pericolul real al rănirii în urma unui astfel de accident. Dar trebuie luată în seamă şi PROTEJAREA VIEŢII acestor vieţuitoare, care MOR NEDREPT exact în habitatul lor!
Acesta se vrea a fi un semnal către toate autorităţile îndreptăţite să producă o schimbare în această situaţie! Dar nu ne vom opri aici. Vom încerca şi alte demersuri pentru sensibilizarea tuturor celor care pot face ceva concret!
Cu toţii avem dreptul la viaţă, oameni şi animale deopotrivă!
Cosmin Chelcea, realizator emisiune „ESENŢA”

Please follow and like us:
0

  • 0

România se pierde?

Category:editoriale sociale Tags : 

E minunat spaţiul românesc. Avem un spaţiu geografic deosebit pe care l-au râvnit mulţi şi îl râvnesc încă. Avem şi munte şi mare; şi plajă şi pârtii de schi; avem şi loc de popas la liziera pădurilor rămase încă în picioare şi vârfuri de munte pe care să le cucerim pentru a vedea de sus, bogăţia unei ţări. De care până şi noi, românii, ne batem joc consemnaţi de istorie şi de prezent.

Trăsăturile definitorii ale acestui popor sunt încă marcate de tâlcurile baladei Mioriţa, mai mult decât imensitatea unui Brâncuşi, Eminescu, Enescu sau de figuri ale unor oameni din istorie cu statură morală şi politică imensă care au ştiut să uneascăşi nu să dezbine.

Românii nu au scăpat niciodată de comunism. De metehnele lui. Menţinerea în sărăcie a milioane de oameni a fost mereu un ţel important al politicienilor care, din 4 în 4 ani la alegeri, mai aruncau câte o promisiune sau chiar mai adăugau câţiva lei pentru un trai mai puţin decât decent. Păstrarea unei educaţii scăzute pentru milioane de români este o realitate cruntă. Manipularea zilnică prin televiziuni deturnate de la orice principiu jurnalistic profesionist a reuşit să deformeze realitatea, să spele creiere şi să servească intereselor unor grupuri de interese ostile acestei naţii.

De ce toate acestea? Pentru că mult prea mulţi români spun că „nu sunt interesaţi de politică”.Aşa doar aşteaptă cu mâna întinsă ceea ce oricum nu vor primi cu adevărat decât ca noţiune de promisiuni. Pentru că mult prea mulţi politicieni ajung în vârf cumpărându-şi locul cu bani sau prin promisiunea că vor deveni instrumentele potrivite pentru cei din umbra lor. Pentru că avem prea mulţi politicieni şi prea puţini lideri reali.

Minciuna primeşte conotaţii de adevăr în cancelariile politice şi este demascată în piaţa publică. Figuri publice repetă minciuni cu seninătate, zile întregi, repetând antecedente ale istoriei: „O minciună repetată de o mie de ori rămâne o minciună, dar o minciună repetată de un milion de ori devine adevăr”(Joseph Goebbels, Ministrul Propagandei Publice în timpul regimului nazist din anul 1933 până în 1945).

România de acum este din nou în suferinţă. Pe la margini de ţară îşi arată din nou colţii duşmani care doresc din nou câte o muşcătură din ea. Din interior se propagă ura şi dezbinarea. Cât încă avem acelaşi petec de cer deasupra capului nostru astăzi, nimic nu poate fi pierdut. Mâine s-ar putea să fie prea târziu…

foto: pinterest

Please follow and like us:
0

  • 0

Dreptul la realitate

Category:editoriale sociale Tags : 

     Trăiesc într-o țară în care conviețuiesc alături de mine și oameni care au încetat de bună voie să mai gândească cu propriul creier, să aibă propria opinie și să aibă curajul de a avea atitudine. S-au lăsat și se lasă pradă manipulării grosolane, trăiesc devenind slugarnicii celor care, pe spatele lor, s-au urcat în vârful unei false ierarhii sociale…

     Mai trist este faptul că nici măcar nu își dau seama că au devenit parte dintr-un plan prin care se validează minciuna, trădarea, hoția… Un plan în care realul este înlocuit cu virtualul, minciuna rostită de zeci de ori în spațiul public înlocuiește adevărul ca şi cum nimic nu mai contează. Nici măcar nu îşi dau seama cât de nesemnificativi devin, ce masă de manevră ieftină sunt pentru grupurile trans-partinice, care au demonstrat că sunt gata de orice pentru a se salva de la judecata legii pământeşti; din faţa judecăţii divine nu se vor mai putea eschiva.

Citești mai mult, cumperi mai ieftin. PROMOȚII la Libris

     Manipularea a atins cote alarmante şi e sesizabilă de cei care s-au preocupat în viaţă să-şi dezvolte inteligenţa. Paradoxal pentru manipulatorii de azi – sunt încă români care gândesc şi care înţeleg discursul manipulator. Aceștia sunt un real pericol, tocmai pentru că gândesc cu propria minte, analizează şi discern adevărul de minciună şi realul de trucaj.

    Încă nu e prea târziu să vă treziţi din somnul raţiunii, să gândiţi fiecare cu propria minte, să vedeţi limpede cu proprii ochi, să ascultaţi cu propriile urechi şi să judecaţi apoi cu sufletul curat. E adevărat, dacă nu vă treziţi acum, o puteţi face mai încolo. Dar, atunci totul vă va fi deja confiscat, aşa cum acum v-au confiscat dreptul la realitate…

credit foto: Pinterest

Please follow and like us:
0