Tag Archives: dezvoltare personală

  • 0

Măreţia lucrurilor simple

Category:Dezvoltare personală,EQuilibrium Tags : 

     Avem obiceiul să ne complicăm viaţa. Cele mai simple lucruri să le transformăm în ceva complicat. Am devenit noi, oameni ai celui de-al 21-lea secol, atât de sofisticaţi încât să alterăm fiecare clipă cu intervenţia noastră brutală? Noi cu logica noastră, cu intervenţia gândirii în detrimentul impulsurilor fiinţei; noi, dependenţii de tehnologie care nu mai putem concepe astăzi existenţa fără acces la internet în orice loc ne-am afla, care nu ne putem alege vestimentaţia decât după tendinţele exprimate la televizor, care alergăm ore întregi pe banda din sălile de fitness deşi continuăm să avem în rest o viaţă sedentară petrecută în maşină şi la computer şi îmbrăţişând o alimentaţie nesănătoasă…

    Complicăm totul. Unde e bucuria lucrurilor simple din care e alcătuit, de fapt, totul? Măreţia întregului Univers-graţia lui Dumnezeu de fapt, e mereu ascunsă în lucrurile simple. Am uitat să dăruim celorlalţi zâmbete din care să-şi construiască bucuria, să-şi regăsească şi curajul de a trăi frumos. Respectul faţă de ceilalţi, ca fiinţe diferite de noi, deşi asemănătoare prin multe alte aspecte simple… Am uitat să ne îmbrăţişăm prietenii, ca cel mai frumos schimb de respect şi bucurie, să ne privim mai des în ochi şi nu să ne ascundem privirile, să dăruim din timpul nostru pentru ceilalţi…

    Prea des, astăzi, anulăm MAGIA unor cuvinte care îşi pierd astfel şi sensul şi efectul avut cândva: iubire, respect, speranţă, încredere, demnitate. Prea des, ignorăm lucrurile simple…

    Paradoxal, la unele cotituri ale vieţii, regăsim lucrurile simple, ne regăsim pe noi, în  STAREA FIREASCĂ DE A FI. Descoperim că, deseori, e suficientă o clipă trăită frumos pentru a ne reaminti de ea întreaga viaţă; e de ajuns o singură privire în ochii sinceri pentru a ne îndrăgosti sau de o singură conversaţie pentru a simţi că vocea celuilalt vindecă în noi pentru că porneşte de la suflet şi se îndreaptă spre suflet… Sunt câteva din lucrurile simple care alcătuiesc de fapt viaţa, pe care le-am observa în mod firesc, dacă am fi preocupaţi mai mult să TRĂIM, SĂ FIM nu doar să existăm…


  • 0

Conferinţă: „Vorbenergy: terapii și rețete pentru minte și suflet.”

Category:evenimente Tags : 

Cu prilejul celei de-a treia ediţii a HOLISTIC FEST SIBIU, Cătălina Elena Potârniche (scriitoare şi speaker motivaţional) împreună cu Cosmin Chelcea (jurnalist şi consilier pentru dezvoltare personală) prezintă o temă generoasă:  „Vorbenergy: terapii și rețete pentru minte și suflet.”

Evenimentul este programat SÂMBĂTĂ, 25 noiembrie 2017, la ora 15:15 şi are loc în Sala „Magna” a Complexului MAJESTIC din Sibiu, Str. Distribuţiei Nr. 32.


  • 0

Când au încetat oamenii să vadă comorile din oameni?

Category:Dezvoltare personală,EQuilibrium Tags : 

Cand au încetat oamenii să vadă comorile din oameni? Când  au început căutarea de comori ascunse prin munţi, în peşteri sau urmând hărţi care duc spre nicăieri? Comori care îţi iau privirea când sunt descoperite dar nu-ţi pot lumina şi viaţa. Comori care pot fi identificate prin cifre, cântărite sau numărate, care pot conduce destine, cumpăra vieţi şi mima fericirea…

Când au încetat oamenii să ştie şi să recunoască comorile din ei şi din ceilalţi? Comori care se simt în fiecare îmbrăţişare a celui drag, cu fiecare sărut a celui iubit, cu fiecare privire a mamei pentru pruncul ei, cu fiecare surâs de bucurie pentru gesturile frumoase ale prieteniei?

Comorile din oameni, care-i fac pe oameni să fie oameni, fiecare cu sclipirea proprie. Comori care ne individualizează, ne fac unici, nu ne ierarhizează. Comori care se şlefuiesc în ani şi ani de zile şi cresc dacă sunt apreciate la adevărata valoare.

Comorile din oameni sunt ascunse privirilor nepregătite să vadă, minţilor neantrenate să înţeleagă şi sufletelor nepătrunse de iubire necondiţionată…

 


  • 0

SIMȚI CINE EȘTI?

Category:EQuilibrium Tags : 

Privind spre aceeași stea vom simți că suntem, cu toții, mereu împreună, niciodată singuri…

Suntem tot timpul mai mult decât mintea ne lasă să știm despre noi! Suntem mai mult decât planurile “de viață” pe care ni le scriem, mai mult decât întâlnirile din agendă și mult mai mult decât ar putea spune despre noi meseria, salariul, casa, mașina sau vestimentația! Şi am ştii oricând cine suntem şi cine dorim să devenim dacă nu am lăsa loc temerilor, dezamăgirilor şi durerilor pe care mintea are timp să ni le ofere! Mintea este minunată: îţi oferă mereu comparaţii între ce ai tu şi au alţii, între ce nu ai şi ai putea avea dacă faci un anume pas, între valorile personale şi cele ale lumii actuale…Şi mintea are mereu timp, e neobosită să-şi facă treaba şi astfel să te atragă mereu la discuţii; să te pună mereu în dificultate; să te facă să te întrebi: sunt suficient de bun, de priceput, de iubitor?/Ceea ce am acum este suficient?/Pe cine iubesc acum este suficient sau să caut pe altcineva?

În orice clipă de singurătate sau deznădejde, în care mintea îţi serveşte o mulţime de probleme…ai uitat de sufletul tău! Ai uitat să te întrebi despre ceea ce SIMŢI, dincolo de comparaţii, analize şi probleme. Pentru că eşti mai mult decât suma gândurilor minţii tale, SIMŢI dacă meseria ta este cea care te împlineşte. Tu ştii dacă eşti pasionat de ceea ce faci şi dacă asta îţi umple sufletul de bucurie. Tu SIMŢI dacă persoana pe care ai ales să o iubeşti este acolo să te iubească. Viaţa nu este în primul rând despre ceea CE AI, ci mai mult este despre ceea CE EŞTI şi despre CINE EŞTI. IUBIREA nu este o problemă matematică în care totul are formule clare, nu este un set de valori materiale ci o alegere de a fi împreună la bine şi la rău, de A FI alături de un alt om cu care ai descoperit valori despre viaţă comune.

 

În orice clipă de singurătate sau deznădejde, ridică privirea spre Cer. Sau închide ochii și mergi acolo cu intenția. Cerul…e locul unde ochii tăi pot zări infinitul care, în imensitatea sa, are loc suficient pentru gândurile tale. Şi în timp ce laşi grijile deoparte, aminteşte-ţi să simţi. Simte totul: cine eşti, de ce faci anumite lucruri, de ce zâmbeşti uneori, ce îţi aduce bucurie, de ce iubeşti. Simte şi lasă grijile deoparte. Simte şi mergi mai departe în viaţă după valorile sufletului tău şi bucură-te că nu tot timpul trebuie să ştii cum „se rezolvă de la sine” situaţii şi cum se aşează lucrurile şi atunci când mintea nu poate înţelege…

 

Nu, nu eşti singura persoană ce uneori se retrage în singurătate. Cu toţii o facem, uneori. Şi ridicăm privirea spre Cer. Iar dacă ne uităm spre aceeași stea, vom fi mereu împreună, niciodată singuri…

#cosminchelcea #EQuilibrium #restartyou #esenta