Tag Archives: cunoaştere

  • 0

Cătălina Elena Potârniche – Omul din spatele cuvântului care vindecă

Category:interviuri,Life Tags : 

Cosmin Chelcea: Cine este „C.” din cărţile tale; cine eşti tu în viaţa de zi cu zi?

Cătălina Potârniche: C. din cărți și eu din viața de zi cu zi suntem una și aceeași. Așa am ajuns astăzi aici. Fiind cine sunt, cu bune, cu rele, indiferent câte au încercat, din mine sau din jur, să mă împiedice.

C.C.: De când ai dezvoltat pasiunea pentru scris?

C.P.: Cred că m-am născut cu ea. Și când eram mică obișnuiam să scriu, dar atunci mă cam prosteam, nu dădeam eu mare valoare scrisului. Scriam poezii. Am început cu poezii pentru animăluțele pe care mi le desena nana mea, am continuat cu poezii pentru un băiat de care m-am îndrăgostit. Scrierile mai serioase au început când și viața a devenit mai serioasă cu mine. Scrisul a fost dintotdeauna, mai în glumă, mai în serios, modul prin care eu mi-am manifestat stările într-un mod constructiv, folositor. M-a ajutat să mă eliberez.

C.C.: Proiectul tău publicistic „Terapie pentru minte şi suflet” a ajuns la volumul al doilea. Sunt două volume destul de cuprinzătoare. Ce ai ales să dezvălui în ele? Despre ce scrii?

C.P.: Despre orice. Dacă întâlnesc astăzi pe stradă o întâmplare care mă inspiră cu ceva, o transform într-o părticică din carte. Scriu despre experiențe întâmpinate de noi toți zi de zi, despre stări, despre sentimente, despre contradicții, despre relații între oamenii, despre relații între oameni și natură, despre existență, despre orice. Cumva “Terapie pentru minte și suflet” este… o reprezentație. Sunt eu, indirect, așa cum, la fel de bine, poate fi oricine. De la primul volum până la ultimul sunt niște simpli pași evolutivi. Lucrez eu cu mine și, în același timp, în paralel, împărtășesc rezultatul cumulului de experiențe în aceste volume. Îmi doresc ca “Terapie pentru minte și suflet” să fie, pe viitor, un manual de suflet, format din mai multe volume. Ca un abecedar emoțional care ne trece, puțin câte puțin, prin pașii aflați la baza cunoașterii de sine, într-un mod relaxant și plăcut.

C.C.: Când îl lansezi pe al treilea? Ce va conţine acesta?

C.P.: În primele luni ale anului 2019. Încă nu am stabilit o dată anume. Încă scriu la el și, în funcție de momentul când e gata cu totul, voi fixa și lansarea. Despre conținut, după cum spuneam, toate conțin practic același lucru, experiențe de viață generalizate. Seamănă între ele, adică au aceeași structură, tematica este și ea aceeași, omul și viața lui, complexitatea și profunzimea scrierilor fiind însă din ce în ce mai vaste.

C.C.: Ceea ce faci acum este job-ul potrivit pentru tine? Este ceea ce visai de mică să faci?

C.P.: Pe zi ce trece, îmi dau seama că n-aș fi putut face altceva mai bun. Nu este ceea ce visam de mică să fac, deși cumva se intersectează dorința mea de mic copil cu ceea ce fac acum. Voiam să mă fac “polițistă”. Sau Gabriel Cotabiță, că-mi plăcea mie cercelul lui din ureche, nu știu de ce. Asta așa, ca o paranteză. Am ajuns cumva să am o activitate similară cu cea a unui polițist, pentru că apăr, prin ceea ce fac, sufletul omului. Îmi doresc să descui cât mai multe minți prin scrierile mele și prin activitatea mea, în general. Îmi doresc ca oamenii să ajungă să se cunoască pe ei, fără să le fie teamă de riscul presupus de această cunoaștere, pentru că de aici pornește adevărata fericire. Numai cunoscându-ne, cu adevărat, pe noi înșine ajungem să ne trăim, cu adevărat, și viața cu toate ale ei, dar mai ales cu toate ale ei bune.

C.C.: Când ai decis că e timpul să le transmiţi şi altora cunoaşterea la care ai ajuns tu?

C.P.: Totul s-a legat de la sine. În mod concret însă, a început cu o fostă colegă de liceu care mi-a făcut astrograma. Eram foarte învolburată, la vremea respectivă, ajunsă la saturație, nervoasă, nu-mi mai găseam locul nicicum, mă săturasem de dat cu piciorul în colțul patului mereu și căutam, cu disperare, soluții. Ea-mi cunoștea, cât de cât, viața și mi-a fost foarte ușor să discut liber. Zic asta pentru că, pe-atunci, eu eram cam… mută. Știam, din copilărie, că eu n-am voie să deranjez, că, decât să zic prostii, mai bine tac, că e rușinos să fii neștiutor, că e rușinos să fii… diferit. Iar eu mă simțeam, categoric, diferită. Nu mă potriveam nicăieri și cu nimeni. Astea toate au păstrat o furtună vie în mine multă vreme. Nu puteam nici să dau pe-afară, că de, era rușine, nu mai suportam nici înăuntru să țin totul. Ceva mi-a scos-o uite așa, pe negândite, pe colega asta în cale. Mi-a povestit, la o cafea, că, pe lângă locul ei de muncă, s-a apucat și de astrologie, că nu e as încă, dar învață și mi-a propus să o las să se bage puțin într-ale mele, să vadă dacă deslușește ceva. Și-a reușit. Nu-i uit cuvintele câte zile voi trăi. “Ai trei chei mari și late. Experiența din trecut, capacitatea de a vindeca și menirea de a împărtăși. Gândește-te ce poți încropi din toate trei și vei avea totul.”. Mi-am impus răbdare, trăsătură care mie-mi cam lipsea, și am luat-o treptat. Mi-am băgat bine în cap ideea că lucrurile nu se transformă peste noapte, așa cum visam eu și am plecat de la a-mi căuta vechile scrieri. Pe unele le-am găsit, pe altele mi-am amintit că le arsesem cu ani în urmă, în alte momente de-ale mele pline de nervi și frustrări. Așa am început să scriu pe blog. S-a întâmplat ca, în aceeași perioadă, să rămân fără locul de muncă de-atunci, deci bani de pierdut vremea aiurea nu prea, însă timp liber din plin. Urmasem și încă urmam cursuri de psihologie, psihoterapie, tehnici energetice, cunoaștere de sine, astrologie și altele, începusem să studiez mult și acasă și uite așa toate se legau, încet, încet. La câteva luni, aveam deja mulți cititori, multe reacții care m-au motivat și mai mult să continui, să cresc, să scriu. Mulți îmi spuneau că se regăsesc înfricoșător de mult în scrierile mele și… astfel am decis să public și în format fizic ceea ce scriam pe blog. La nici jumătate de an de la primul articol publicat pe blog, am publicat și primul volum din “Terapie pentru minte și suflet”.

C.C.: Ce te inspiră?

C.P.: Orice. De la un fir de la iarbă puțin mai strâmb decât toate celelalte, până la o întâmplare de la statul la coadă într-un supermarket. Mă inspiră cărțile pe care le citesc, oamenii cu care interacționez, întâmplările care-mi sunt povestite. Am scris chiar recent, spre exemplu, inspirată fiind de Ursa mică. Pentru mine Ursa mică reprezintă ceva aparte și, într-o seară, a binevoit să mă inspire chiar și la scris.

C.C.: TMS nu este singurul proiect publicistic. Pregăteşti şi altceva în perioada următoare?

C.P.: În paralel cu al treilea volum din “Terapie pentru minte și suflet”, scriu un roman, “M-ai lăsat aici”, o poveste de dragoste care nu-i deloc întâmplătoare, ea fiind cumva inspirată din realitate. Este vorba despre experiența unei relații imposibile, e o carte scrisă un pic diferit de altele, plină și ea, ca și “Terapie pentru minte și suflet”, de diferite chei ascunse sub diferite subtilități, chei care deschid ușițe din viață aparent blocate. Va fi gata în luna Decembrie, iar livrările vor începe tot în 2019, la începutul anului. Ambele, apropo, și “Terapie pentru minte și suflet”, și “M-ai lăsat aici” sunt disponibile deja pentru precomandă.  

C.C.: Primeşti deseori feedback de la cititorii tăi şi de la clienţii cu care lucrezi pentru echilibrare energetică sau consultaţii astrologice. Aceştia îţi transmit că şi-au schimbat viaţa, percepţiile despre lume, că fac alte alegeri potrivite pentru ei. Ce reprezintă toate aceste mesaje pentru tine?

C.P.: Este minunat totul. Sunt din ce în ce mai multe persoane care-mi scriu și-mi spun că-s la a doua sau la a treia citire a cărților. Sunt persoane care revin către mine, după poate un an sau doi, și-mi spun că trăiesc deja, în sfârșit, ceea ce eu le-am spus în urmă cu un an sau doi că au menit în viață. Mă bucur enorm de toate. Deși simt și eu că-s pe drumul meu, în sfârșit, și mesajele astea sunt un fel de confirmare. Cred că sunt modul divinității de a-mi spune “Bravo, copile, ai reușit!”. Și eu mulțumesc mereu tuturor că revin către mine pentru a-mi spune, nu se bucură doar ei de rezultate, tocmai pentru că și pentru mine înseamnă enorm ceea ce li se întâmplă.

C.C.: Ce reprezintă pentru tine Vorbenergy?

C.P.: Dacă-mi dau lacrimile de bucurie la întrebarea asta, înseamnă că reprezintă destul de mult, cred. Vorbenergy este împlinirea mea. Eu, ca suflet individual, mă simt împlinită prin Vorbenergy. Este evoluția mea, este menirea mea, calea pe care o am de urmat. Este, cu siguranță, unul dintre motivele pentru care moartea o să pună punct acestui capitol, la vremea când va fi să fie, fără nicio umbră de regret.

C.C.: Prin Vorbenergy ai dezvoltat şi campanii pentru copii, familii defavorizate. Vorbeşte-ne puţin despre ele…

C.P.: Pe lângă casa părinților mei, unde nu mi-a lipsit nimic din punct de vedere material, am mai avut o casă, cea a nanei mele, de care am spus și mai devreme, cu desenele. Nana, care mi-a devenit și ea o mamă, a cărei casă a devenit tot ‘acasă’… Ei bine, în casa aia am învățat ce-i sărăcia. Și n-o zic ca pe ceva dramatic, trist, absolut deloc. Pentru că a fost ceva… parcă rupt dintr-o poveste. Casa aia avea mereu ușa deschisă, masa mereu întinsă, cafeaua mereu pusă pe foc, muzica muzică, distracția distracție și multă voie bună. Părinții mei lucrau destul de mult, eu petrecându-mi astfel mult timp dincolo, unde mă jucam cu foarte mulți copii, unde căram mereu animăluțe găsite pe stradă, pe care eu le băgam pe ușă și nana le scoatea pe geam, nu înainte de-a le hrăni și pe ele din puținul nostru. Dincolo, unde… nu exista, în schimb, gresie, faianță, parchet, ci numai ciment peste tot. Dincolo, unde nu călcam pe covoare pufoase și călduroase, ci numai pe preșuri rupte, puse multe unul peste altul, ca să nu simțim recele cimentului prea tare la picioare. Unde dormeam trei sau chiar mai mulți într-un pat. Unde ne jucam toți copiii cu o singură jucărie, pe rând. Am trăit, practic, în două case, două vieți și asta mi-a prins de minune. Pentru că știu cum e și să ai, și să n-ai. Și, chiar dacă să nu ai nu-i neapărat dureros sufletește, pentru că ai totuși iubire din plin, în cele mai multe cazuri… știu că iubirea nu ține întotdeauna de cald și nici de foame și nici de școală pentru cei mici. Așa am început să organizez, din când în când, și aceste campanii de donații pentru copii și familiile nevoiașe. Fără prea mari cheltuieli, am creat totul ca o poveste, ca povestea mea din copilărie, unde toți aduceau din puținul lor și făceam să avem. Așa și acum. Adun o mână de oameni care vor să facă o simplă excursie, alegem un loc unde vrem să ajungem într-o zi dintr-un sfârșit de săptămână, între timp adun de la oamenii care au pe-acasă jucării, haine și orice altceva util și folosibil, pe care ei nu le mai folosesc și le păstrează doar ca să nu le arunce, le facem pachete și… plecăm în excursie. Alegem traseul în așa fel încât să traversăm și localități sărace și oprim, din poartă în poartă, unde vedem că pare să fie nevoie. Este îngrozitor ce vedem, poate de nedescris, ajung de multe ori înapoi acasă cu sufletul bucăți… dar și motivată, totodată, să fac și mai mult, și mai mult, pe măsură ce înaintez eu pe calea mea.

C.C.: Ai susţinut şi conferinţe în ţară. Pare că sunt tot mai mulţi cei care vor să-şi schimbe vieţile în bine. Care crezi că sunt cele mai frecvente situaţii cu care se confruntă azi tot mai mulţi oameni şi care le blochează bucuria, succesul… ?

C.P.: Lipsa de cunoaștere. Atâta vreme cât ne limităm doar la ceea ce ni se arată, atâta vreme cât suntem mulțumiți cu zona de confort creată, deși numai “de confort” n-o putem numi, vom continua să trăim lipsiți de bucurie și de succes.

C.C.: Ce te nemulţumeşte la societatea actuală, la oamenii contemporani cu tine, la umanitate, în general?

C.P.: Nemulțumită pot spune că sunt la nivel de individ, dacă privesc viața asta obiectiv, acum. Sunt nemulțumită de lăcomia oamenilor, de modul bolnav cu care calcă și pe cadavre pentru avuție și putere, sunt nemulțumită de nepăsare, de gunoiul de pe străzi, din păduri, din oceane, de nepăsarea cu care oamenii aruncă hârtii și resturi pe străzi, deși trec pe lângă un coș de gunoi chiar în timpul ăla, sunt nemulțumită de aroganța cu care oamenii își lasă sticlele de bere în mijlocul pădurii după un grătărel cu prietenii, considerând că li se cuvine ca altcineva să strângă după ei, deși nu știu cine-și imaginează ei că ar trebui să facă asta, dacă nu chiar ei. Sunt nemulțumită de superficialitatea și nepăsarea din sistemul medical, mor oameni doar pentru că medicii au de băut o cafea și de fumat o țigară în timpul ăla, sunt nemulțumită de sadismul celor care chinuie animalele, de egoismul și de nefondata superioritate pe care oamenii și-o atribuie atunci când decid să facă bani pe cârca animalelor, când ele, de fapt, au un loc cel puțin egal cu noi în lume. Sunt nemulțumită de lipsa de educație, de interesul ăsta al puterilor pentru ca tinerii să nu mai învețe o iotă, doar pentru a ne îndrepta pe toți, ca națiuni, într-o direcție favorabilă numai și numai lor. Sunt nemulțumită de contradicția dintre spusele bisericilor și faptele bisericilor, sunt nemulțumită că oamenii sunt învățați să-și ia de la gură ca să doneze bisericilor, biserici care sunt din ce în ce mai aurite și maiestuoase, în timp ce oamenii sunt din ce în ce mai nefericiți și mai flămânzi. Sunt nemulțumită că persoanele aflate în funcții publice și nu numai fac din natură și din animale, care ar trebui protejate de ei, niște simple afaceri pe bandă rulantă. Sunt nemulțumită și că există mulți oameni care ar putea mișca un deget, dar care, în loc să iasă in față, preferă să se ascundă după el. Sunt nemulțumită de multe, însă… sunt și conștientă că tot din cauza noastră s-a ajuns aici. Din cauza noastră, ca suflete cu un trecut mai mare decât îl știm, la prima vedere. Sunt conștientă că tragem acum urmările propriilor noastre decizii și fapte din trecut. Sunt conștientă că da, e crud ce se întâmplă, dar și că, la nivel de karma, de suflete reîncarnate, am luat parte la ceea ce vedem astăzi ca rezultat.   

C.C.: Ce îţi place să faci în timpul tău liber?

C.P.: În momentul de față, îmi place să-mi fructific capacitățile. Îmi place să trag de mintea mea ca să se dezvolte, să trag de mine ca să fac lucruri constructive, să trag de intuiția mea ca să se ascută și mai tare. Gătesc foarte des și-mi place să creez chiar și-n bucătărie rețete noi. Ascult muzică mai mereu. Îmi place să merg mult pe jos, să mă gândesc, să leg idei, să analizez exteriorul, să urmăresc oameni, atitudini, expresii ale fețelor care trădează atâtea gânduri și trăiri interioare. Îmi place să interacționez cu natura, cu animalele, cu florile. Iubesc grădinăritul! Recent, am început să cochetez și cu croitoria și cu chestiile lucrate manual. Lipesc diferite lucruri, câteodată îmi lipesc și degetele între ele. Stau, destul de des, la povești lungi cu oameni dragi mie, schimb idei, glumesc și râd destul de mult, pentru că un pui de clovn am rămas și acum și probabil voi rămâne toată viața, de acum înainte. Trăiesc, mai pe scurt. Îmi place mult să trăiesc.

Credit foto: Gabriela Isadora

Please follow and like us:
0