Generații ale ochilor încercănați și ale mâinilor în buzunare

  • 0

Generații ale ochilor încercănați și ale mâinilor în buzunare

Category:Gânduri,Life Tags : 

Cât de grăbiți putem fi? Grăbiți spre niciunde, cu țintă spre nicăieri? Cât de neatenți față de drumul parcurs în viață și față de călătoria alături de cei care ne însoțesc? Trăim vremuri în care gâfâim prelung în urma eforturilor de a ajunge primii peste tot, de a acumula mereu din dorința de a avea cât mai mult, de a poseda. Uităm să numărăm orele care se scurg fără întoarcere, omitem să prețuim clipele care se pot transforma în amintiri minunate, dar și prețioase, fiind clipe trăite împreună cu cei dragi sufletului nostru…

Zilnic ne deplasăm prin lume și – remarcăm sau nu – tot mai mulți dintre noi, pe străzi, în autobuze, la ghișeele înfometate de bani suntem cu privirile obosite, cu zâmbete abia schițate, cu fruntea încrețită de gânduri care ne alungă liniștea… Suntem, mai mult sau mai puțin, generațiile ochilor încercănați! Cearcăne adânci care ascund durere, neliniște sau nesomn. Nu, nu mai avem timp de pierdut pentru acele gânduri care analizează “nemurirea sufletului”. Astăzi, lipsa de somn, atunci când nu e comandată de prea multe griji care ne macină ființa, e dată de munca în exces sau de orele pierdute în maratonul nostru de a bifa prezența la toate festivalurile și concertele estivale, la toate petrecerile publice…

Trăim viața tot mai repede. Muncim zile și nopți pentru bani pe care îi cheltuim foarte ușor, cheltuind și din enegia noastră vitală. Aproape că uităm să dăruim, doar să acumulăm, să avem și să fim siguri că văd și ceilalți că avem.

Suntem generații ale ochilor încercănați! Dar suntem și generații cu mâinile în buzunare, așa cum spunea recent într-o predică și părintele Ioan C. (nu i-am cerut permisiunea să-i dezvălui identitatea, așa că deocamdată voi scrie așa). De prea puține ori întindem mâinile spre ajutorul altora.  Avem tot mai puțin timp să deschidem brațele și să cuprindem în îmbrățișări pe cei care au nevoie. (Cine nu are nevoie de o îmbrățișare?). De prea multe ori, ne afundăm mâinile adânc în buzunare pentru a bloca acolo, înghesuite, bancnotele valoroase cu care ne vom cumpăra iluzii sau obiecte de care nu avem neapărat nevoie… să nu scape cumva ceva către cei care au nevoie, dar care nu pot avea uneori, nu din lene sau delăsare…

Nu! Nu trebuie să ne închidem într-o peșteră. Nici să ne refugiem la margini de lume. Nimic nu trebuie, pentru că totul e, de fapt, o alegere. Alegerea de a trăi frumos pentru tine și de a-ți bucura sufletul când poți aduce bucurie și aproapelui tău. Alegerea de a te opri din când în când pentru a asculta liniștea munților, pentru a privi o albină poposită pe o floare, pentru a admira albastrul cerului… Alegerea de a trage aer în piept, adânc și de a simți cum cobori în tine întreg universul…

Sunt mâini întinse spre noi pe care am putea să nu le ignorăm. Sunt chemări tăcute ale celor care au nevoie să simtă susținere. Ajutor. Protecție și căldura unui Suflet. În viață, mai devreme sau mai târziu și mâinile noastre se vor întinde spre alții. Și atunci, vom înțelege…

Trăim repede, lăsăm viața să lase urme pe chip și prea puține clipe mai au răgaz să-și întipărească urme în suflete…

Foto credit by winstonscreator on DeviantArt

Please follow and like us:
error0

Leave a Reply