Category Archives: Gânduri

  • 0

Generații ale ochilor încercănați și ale mâinilor în buzunare

Category:Gânduri,Life Tags : 

Cât de grăbiți putem fi? Grăbiți spre niciunde, cu țintă spre nicăieri? Cât de neatenți față de drumul parcurs în viață și față de călătoria alături de cei care ne însoțesc? Trăim vremuri în care gâfâim prelung în urma eforturilor de a ajunge primii peste tot, de a acumula mereu din dorința de a avea cât mai mult, de a poseda. Uităm să numărăm orele care se scurg fără întoarcere, omitem să prețuim clipele care se pot transforma în amintiri minunate, dar și prețioase, fiind clipe trăite împreună cu cei dragi sufletului nostru…

Zilnic ne deplasăm prin lume și – remarcăm sau nu – tot mai mulți dintre noi, pe străzi, în autobuze, la ghișeele înfometate de bani suntem cu privirile obosite, cu zâmbete abia schițate, cu fruntea încrețită de gânduri care ne alungă liniștea… Suntem, mai mult sau mai puțin, generațiile ochilor încercănați! Cearcăne adânci care ascund durere, neliniște sau nesomn. Nu, nu mai avem timp de pierdut pentru acele gânduri care analizează “nemurirea sufletului”. Astăzi, lipsa de somn, atunci când nu e comandată de prea multe griji care ne macină ființa, e dată de munca în exces sau de orele pierdute în maratonul nostru de a bifa prezența la toate festivalurile și concertele estivale, la toate petrecerile publice…

Trăim viața tot mai repede. Muncim zile și nopți pentru bani pe care îi cheltuim foarte ușor, cheltuind și din enegia noastră vitală. Aproape că uităm să dăruim, doar să acumulăm, să avem și să fim siguri că văd și ceilalți că avem.

Suntem generații ale ochilor încercănați! Dar suntem și generații cu mâinile în buzunare, așa cum spunea recent într-o predică și părintele Ioan C. (nu i-am cerut permisiunea să-i dezvălui identitatea, așa că deocamdată voi scrie așa). De prea puține ori întindem mâinile spre ajutorul altora.  Avem tot mai puțin timp să deschidem brațele și să cuprindem în îmbrățișări pe cei care au nevoie. (Cine nu are nevoie de o îmbrățișare?). De prea multe ori, ne afundăm mâinile adânc în buzunare pentru a bloca acolo, înghesuite, bancnotele valoroase cu care ne vom cumpăra iluzii sau obiecte de care nu avem neapărat nevoie… să nu scape cumva ceva către cei care au nevoie, dar care nu pot avea uneori, nu din lene sau delăsare…

Nu! Nu trebuie să ne închidem într-o peșteră. Nici să ne refugiem la margini de lume. Nimic nu trebuie, pentru că totul e, de fapt, o alegere. Alegerea de a trăi frumos pentru tine și de a-ți bucura sufletul când poți aduce bucurie și aproapelui tău. Alegerea de a te opri din când în când pentru a asculta liniștea munților, pentru a privi o albină poposită pe o floare, pentru a admira albastrul cerului… Alegerea de a trage aer în piept, adânc și de a simți cum cobori în tine întreg universul…

Sunt mâini întinse spre noi pe care am putea să nu le ignorăm. Sunt chemări tăcute ale celor care au nevoie să simtă susținere. Ajutor. Protecție și căldura unui Suflet. În viață, mai devreme sau mai târziu și mâinile noastre se vor întinde spre alții. Și atunci, vom înțelege…

Trăim repede, lăsăm viața să lase urme pe chip și prea puține clipe mai au răgaz să-și întipărească urme în suflete…

Foto credit by winstonscreator on DeviantArt


  • 0

Diferiţi dar uniţi la aceeaşi sursă

Category:Gânduri Tags : 

Degetele unei mâini nu sunt la fel. Niciunul nu seamănă cu celălalt. Cu fiecare dintre ele în parte poţi face un semn, un simplu gest; poţi valida cu degetul mare, prin arhicunoscutul semn de facebook – “Like”; cu arătătorul poţi indica o direcţie, poţi chema pe cineva la tine, dar poţi şi mustra pe cineva; degetul din mijloc se vrea el mai înalt decât toate şi de multe ori se angajează în a arăta, mai vulgar, dispreţul faţă de ceva sau cineva; inelarul e în conexiune directă cu inima, e cel rezervat inelului-simbol al iubirii, al verighetei care consfinţeşte alegerea unui trai împreună; cel mic, reuşeşte să scoată apa din urechi…

Degetele sunt diferite, dar împreună pot făuri ceva mult mai măreţ! Sunt unite prin palmele care le susţin şi se supun alegerii conştiente ale fiecăruia dintre noi. Palme care în loc să lovească aleg să mângâie un copil sau un câine, aleg să caute, să descopere forma trupului celui iubit, palme care se ajută de întreaga forţă a braţelor pentru a construi ceva, pentru a pune lucruri la locul lor potrivit în lume…

Degetele diferite şi inegale sunt parte din palmele care se lipesc în rugăciune către Cer… sunt  prelungirea palmelor care oferă ajutor sau alinare… Degetele fără palme nu ar mişca nimic, palmele fără braţe nu ar fi utile, braţele fără trup ar zăcea nemişcate, iar trupul fără conexiunea permanentă la sursa vieţii, ar fi inert…

Iar noi, oamenii, suntem precum degetele; fiecare diferit, dar uniţi tainic la aceeaşi sursă…

sursa foto: https://www.deviantart.com/lowjacker/art/Vanished-Flame-1680×1050-wall-63238237


  • 0

Diferenţa dintre „Rai” şi „iad”…

Category:Dezvoltare personală,Gânduri,Life Tags : 
Potrivit unei vechi parabole sufite, un om l-a  rugat pe Dumnezeu să-i spună ce este Raiul şi cum este iadul… 
Aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e iadul, l-a întrebat, cândva, un oarecare, pe Dumnezeu…
     Dumnezeu a preferat să nu-i răspundă în cuvinte şi l-a condus către un loc cu două uşi. Îi deschisese una dintre ele şi omul privi înăuntru. În mijlocul încăperii se găsea o mare masă rotundă. Pe masă era un vas mare cu tocană, iar tocana aceea mirosea atât de bine… încât oricui i s-ar fi făcut poftă. Totuşi, în jurul mesei stăteau câţiva oameni slabi şi bolnăvicioşi. Păreau a fi şi foarte înfometaţi… Ţineau în mână linguri cu mânere foarte lungi care le erau legate de brate, pentru a putea ajunge la vasul cu tocană. Dar, din cauza mânerelor mai lungi decat propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline. Fiecare încercare se solda cu un eşec şi rămâneau înfometaţi.
        Omul pios s-a infiorat la vederea suferinţei lor. Atunci Dumnezeu a spus:
Acum ai văzut Iadul!
     Apoi Dumnezeu a deschis cealaltă uşă şi au intrat în camera respectivă. Arăta la fel ca şi prima. Se găsea şi acolo o masă mare şi rotundă cu un vas de tocană din care veneau arome îmbietoare. Oamenii de la masă aveau şi ei acelaşi gen de linguri cu cozi foarte lungi, dar aceştia păreau bine hrăniţi, râdeau şi vorbeau între ei veseli.
     Omul pios a spus:
Nu înţeleg!
– Este foarte simplu, i-a spus Dumnezeu. Aceşti oameni se hrănesc unul pe celălalt, pentru că au înţeles că aşa pot fi cu toţii hrăniţi, în timp ce oamenii din iad încearcă fiecare de unul singur să-şi ducă lingura la gură…
 sursa foto: ortodoxcrestin.ro ; ziaruldesanatate.ro

  • 0

Cerul, în inima ta

Category:EQuilibrium,Gânduri Tags : 

      E frumos să vrei să atingi Cerul cu o privire plină de speranţă, cu o mână întinsă înspre înalt, cu un gând cutezător. Vei reuşi cu adevărat, când Sufletul tău va fi plin de Iubire. Atunci vei descoperi că, de fapt, Cerul a coborât în inima ta. Că de fapt, de când ești aici, acolo a fost Cerul. Și către acest acolo ar trebui să-ți îndrepți toate speranțele, încrederea și dorințele. Căci atunci când ai venit aici, ai adus Cerul cu tine, în tine.

      Cu fiecare dintre noi, coboară o parte de Cer, o mică fărâmă de divinitate care are menirea să crească și să lumineze în jur. Timpul tău este acum. Ce a fost mai devreme, a trecut. Ce va fi mai târziu depinde de acest acum.

      Umple clipa acum de trăiri conștiente, gândește cu mintea ta și fă alegeri după cum sufletul tău își dorește. Regăsește-te în Cerul tău și luminează alături de ceilalți…


  • 0

Suflete care îți bucură viața

Category:Gânduri,Life Tags : 

Astăzi este despre prietenie! Și despre acele mari întâlniri din viaţă care au darul şi puterea să-ţi deschidă noi perspective pentru viitor. Despre Suflete care vin să îți fie alături, să te însoțească în calea ta, să-ți bucure viața…

Astăzi este despre el. Despre un prieten care mi-a reamintit, fără cuvinte, că prietenia poate fi şi altfel decât eram obişnuit, între noi oamenii… Ne-am cunoscut în urmă cu 7 luni când a venit să locuiască la Sibiu. Când lăsase în urmă tumultul unei vieţi cotidiene rapide şi zgomotoase din capitală, pentru un loc mai liniştit şi mai aerisit, numai bun să te retragi „la bătrâneţe”, la cei 13 ani ai săi… Când a urmat, de fapt, alegerea iubitei sale prietene care a ales Sibiul. Şi cum prietenii adevăraţi nu îi alegi, îi primești pe parcursul vieții, aşa s-a întâmplat şi de această dată. Şi cum nimic nu este la voia întâmplării, nici prietenia noastră nu a fost aşa. La început s-a legat cam greu. El – deschis şi dornic de a-mi fi alături şi mie, eu – reticent şi oarecum speriat de o astfel de prietenie… ne-am găsit în situaţia în care să complicăm pentru puţin timp viaţa.

Ei, bine, dar el s-a dovedit a fi mai mai înţelept decât mi-l închipuisem eu. Nu ştiu dacă aşa a fost dintotdeauna, dar sigur aşa a devenit în cei peste 9 ani de când ea l-a primit în viaţa ei, după ce alţii au hotârât că nu mai au loc de el în viaţa lor. De fapt cred că el a ales-o pe ea, ştiind că astfel, el va avea o şansă la un altfel de viaţă! Şi uite aşa, educaţia sa a fost constant una pozitivă, el oferind iubire şi respect, pentru că primise iubire şi respect, nu doar un adăpost sigur şi hrană atent pregătită.

Aş putea descrie în multe feluri prietenia noastră, dar ştiu că mulţi nu ar putea înţelege cum poţi dezvolta o relaţie de prietenie în care totul să fie bazat pe ceea ce simţi, pentru că deşi el, prietenul meu, înţelegea multe din cuvintele mele, el nu le putea rosti.

Astăzi este despre el, pentru că a considerat că e timpul să plece. Şi a plecat, deşi a încercat din răsputeri să mai rămână pe aici, dar, probabil îl aştepta o altă misiune de a aşeza la locul lor şi vieţile altora de aici sau de pretutindeni din Univers…

Şi cum nu am apucat să-i mulţumesc pentru că mi-a reamintit că prietenia sinceră are nevoie, de fapt, doar de dăruire, de respect şi iubire necondiţionată, îi mulţumesc aici şi acum pentru toate lecţiile de viaţă pe care le poţi înţelege, atunci când îţi deschizi inima şi mintea şi când accepţi că întreaga creaţie a lui Dumnezeu este interconectată. Cinste celei care i-a redat în toţi aceşti ani bucuria că este iubit, preţuit şi ocrotit, care l-a considerat tot timpul un membru al familiei şi care nu s-a considerat niciodată stăpâna lui, ci prietena sa devotată.

Deşi prietenia noastră a fost scurtă, dragă Max, îţi mulţumesc că te-am întâlnit!

P.S. Cine este el? Un el considerat impersonal, dar mult mai mult decât se prețuiește astăzi cu adevărat…

E cel ce te așteaptă să ajungi din nou acasă, mereu bucuros că e parte din viața ta; îl simți atașat, când se apropie și când dă din coadă, semn că a uitat dacă l-ai certat sau că te-ai supărat omenește pe cine știe ce a făcut el; te întreabă din priviri, dacă i-ai adus și lui ceva și e bucuros pentru orice atenție, pentru mângâierea ta, pentru că nu uiți să-i vorbești, așa ca unui om, știind că va ajunge să te înțeleagă. E cel care simte când ai avut o zi grea, când te doare capul sau ești trist și se furișează lângă tine, pătrunde și mai adânc în sufletul tău și reușește să îți însenineze clipele.  Ești gata să spui că tu ești cel care l-ai vindecat, fără să realizezi că, asemeni unui terapeut priceput, el este cel care te-a echilibrat…

Cu timpul poate e de înțeles pentru oricine că e mai bine să-l educi decât să-l dresezi; să-i vorbești ca unui partener egal ție, decât să te consideri stăpânul lui; să descoperi ce înseamnă iubirea necondiționată, să descoperi că el oferă și atunci când tu (mai) uiți să dai…


  • 0

Fă-ți propria potecă spre Dumnezeu

Category:Gânduri Tags : 

Priveşte… Eşti mai mult decât ţi s-a spus că eşti; mai mult decât ai fost lăsat să descoperi; eşti mult mai mult decât îndrăzneşti să recunoşti. Dar, priveşte-te pe de-a-ntregul. Închide ochii şi caută tainic acea lumină care pâlpâie în tine neîncetat şi care nu se stinge niciodată. Căci lumina din Lumină nu se poate transforma în întuneric. Ea poate doar „să fie”. Deschide larg ochii să vezi bine lumea, să ştii ce drum e mai potrivit luminii tale. Dă-i voie să fie şi dă-ţi voie să fii.

E minunat să ştii că poţi să fii aşa cum îţi doreşti, că îţi dai voie să simţi divinitatea în felul tău, că alegi cu cine să te însoţeşti pe drumul vieţii. Fă-ţi propria ta potecă spre Dumnezeu. Paveaz-o cu intenţiile tale, calcă cu încredere ştiind că fiecare pas îl faci prin asumarea voită şi conştientă a vieţii. Străjuieşte poteca cu concepţiile tale despre lume şi viaţă, cu felul tău aparte de a-l simţi pe Dumnezeu. Pune de strajă îngeri care să te ajute să revii pe drumul tău, de fiecare dată când te abaţi.  Şi ia cu tine pentru a-ţi fi alături, omul care pune mai presus de orice Iubirea; care între a avea dreptate şi a avea linişte, alege pacea; omul care te îmbrăţişează şi atunci când tu şchiopătezi pe drumul vieţii, când parcă nici nu-l vezi alături sau când preferi să taci… Alege omul care atunci când vorbeşte cu Dumnezeu, alege să-i vorbească despre tine.

Fă-ţi propriul drum spre fericire, pentru că nu toate drumurile bătătorite deja sunt potrivite pentru toţi. Fiecare, la liman de viaţă, constatăm că, de fapt, toate drumurile duc în acelaşi loc. Minunat este însă faptul că propriul tău drum poate fi pavat cu intenţiile tale, cu concepţiile tale despre lume şi viaţă, cu felul tău aparte de a-l simţi pe Dumnezeu. Pe propriul tău drum constaţi că nu mai ai nevoie de tipare ci doar de a-ţi deschide sufletul, de a respira blândeţe, de a răspândi Iubire, de a face ca dragostea să unească sufletele peste timp şi peste vieţi.

Fă-ţi propria potecă spre Dumnezeu pentru că, poate, nu întotdeauna drumurile bătătorite de alţii sunt cele mai potrivite.


  • 0

Azi e despre Iubire!

Category:Gânduri Tags : 

     Azi e despre Iubire. Dar nu aşa ca și cum în restul zilelor ar fi despre lipsa ei. Despre Iubirea frumoasă care te face să vrei să fii autentic, fără măști și fără teama de a fi tu însuți. Azi Iubirea prinde forme și contur, prinde glas și culoare, azi Iubirea îmbracă cuvinte care se rostesc și care se cântă. Ca o trezire a oamenilor din adormire. Un refresh pe care și-l dau din nou, în prag de primăvară, semn că în locurile tainice ale sufletului, Iubirea se străduiește se fie mai vie…

     Iubirea îndrăgostiţilor e tainică, Iubirea nu se strigă în piața publică. Iubirea se împarte la doi, se înmulțește în doi și se împărtășește între doi oameni. Trăim într-o lume mult prea zgomotoasă, în care șoaptele Iubirii sunt deseori acoperite de strigătele urii. O lume în care ego-urile personale se ridică peste tainicele legături dintre sufletele celor ce se Iubesc. Și…cu toate acestea, oamenii sărbătoresc Iubirea, ca semn că se prețuiesc, chiar dacă uneori o fac prin gesturi comerciale sau prin momente prea fugare; prea mult alegem să trăim repede și din toată această goană după „a avea”, e bine să nu uităm să conjugăm la prezent, conştient, verbul „a fi”.

     Cu o îmbrăţişare poţi dărui un univers întreg şi să vindeci orice suflet. Cu un sărut poţi spune tot ceea ce nu ar încăpea în zeci de cuvinte. Cu o privire, poţi sădi bucuria… Cu prezenţa ta plină de Iubire în viaţa celuilalt, poţi contopi viitorul într-un prezent continuu.

     Iubirea se trăiește și azi, la fel ca în orice altă zi din an. Dar poate că astăzi, scrie în certificatul ei de naștere, că merită să fie aniversată, la fel ca fiecare dintre noi, o dată pe an. Cum niciunul dintre noi nu mâncăm din tortul aniversar decât o zi din an și simțim energia specială a acelei zile ca un nou început, astăzi (de ziua Sf. Valentin şi apoi de Dragobete) să recunoaştem dreptul Iubirii de a fi sărbătorită.

     E minunat când oamenii ajung să sărbătorească în fiecare zi Iubirea, prin gesturile mici.  Şi e minunat să dăm voie oricărui prilej de a recunoaşte că Iubirea este esenţa tuturor lucrurilor şi că aduce mereu pacea şi echilibrul…