Când au încetat oamenii să vadă comorile din oameni?
Cand au încetat oamenii să vadă comorile din oameni? Când au început căutarea de comori ascunse prin munţi, în peşteri sau urmând hărţi care duc spre nicăieri? Comori care îţi iau privirea când sunt descoperite dar nu-ţi pot lumina şi viaţa. Comori care pot fi identificate prin cifre, cântărite sau numărate, care pot conduce destine, cumpăra vieţi şi mima fericirea…
Când au încetat oamenii să ştie şi să recunoască comorile din ei şi din ceilalţi? Comori care se simt în fiecare îmbrăţişare a celui drag, cu fiecare sărut a celui iubit, cu fiecare privire a mamei pentru pruncul ei, cu fiecare surâs de bucurie pentru gesturile frumoase ale prieteniei?
Comorile din oameni, care-i fac pe oameni să fie oameni, fiecare cu sclipirea proprie. Comori care ne individualizează, ne fac unici, nu ne ierarhizează. Comori care se şlefuiesc în ani şi ani de zile şi cresc dacă sunt apreciate la adevărata valoare.
Comorile din oameni sunt ascunse privirilor nepregătite să vadă, minţilor neantrenate să înţeleagă şi sufletelor nepătrunse de iubire necondiţionată…
