Category Archives: Dezvoltare personală

  • 0

  • 0

  • 0

Trăind cu inima deschisă

Category:carte,Dezvoltare personală Tags : 

       Sâmbătă, 15 Decembrie 2018, am lansat cartea „Trăind cu inima deschisă”. Evenimentul  din Sibiu a fost găzduit de Biblioteca „Astra” și a făcut parte din cadrul Târgului de carte și terapii complementare „ALTERNATIV”.

          Cartea poate fi considerată drept o abordare dintr-o altă perspectivă, care continuă ceea ce s-a scris sau vorbit până astăzi, o subliniere a unor idei și concepte cunoscute dar uneori uitate. Nu urmează, așadar, să citiți nimic nou, cu siguranță. Pentru că în fiecare dintre noi se află cunoașterea privind modul în care să trăim aici. Doar că, de-a lungul anilor, s-au petrecut diverse întâmplări care ne-au făcut să uităm, au apărut frici pe care le-am hrănit și le-am crescut mari. Urmează doar să citiți pentru a vă reaminti. Și dacă doriți, să luați unele dintre cheile lăsate aici, printre rânduri, cu care să vă redeschideți inimile…

        Această carte, nu exista în planurile minții. A apărut de nicăieri, poate. Și, deși nimic nu este întâmplător, poate că a fost doar o întâmplare potrivită, la momentul neașteptat.

           Această carte este un tribut pentru Iubire. Și pentru cei care iubesc. Un gest mic, pentru a vă încuraja să vă deschideți inimile. Să Iubiți cu inima deschisă. Chiar dacă asta înseamnă să fiți vulnerabili. Cu greșeli, cu atitudini și comportamente ieșite din tipare. Adică autentici, atât cât se poate. Și haotici, uneori. Așa cum sunt toate sentimentele bulversate de Iubire. Să simțiți că timpul parcă se oprește, stă în loc atunci când omul drag e parte din povestea pe care o scrieți împreună. Sau când cel de alături, e ancorat în povești ale trecutului neterminate sau scrie o altă poveste cu altcineva. În oricare din cazuri, păstrați inima deschisă. Nu vă fie teamă de durere și suferință. Fac parte din viață. Nu vă blocați Iubirea, ea vine din Cel fără de început și fără de sfârșit. Așa că, atât timp cât veți exista aici și Iubirea va putea exista, dacă îi dați o șansă, dacă vă lăsați o altă șansă. Și pansați inima, așa ca orice rană. Și puneți-i un petec, și altul… dar nu o închideți pentru a trăi dincolo de niște ziduri, unde doar iluzia va stăpâni.

COMANDĂ CARTEA AICI:  https://cosminchelcea.ro/comanda-carte/

         Mulțumesc tuturor celor care au făcut posibilă existența acestei cărți. Mulțumesc Anca Vasilescu, pentru că organizezi la Sibiu, deja celebrul târg “Alternativ” și că mi-ai propus să fac parte dintre aceia care au oferit o părticică din suflet celorlalți. Mulțumesc Cătălina Elena Potârniche pentru tot timpul cât ai picurat în mine încredere, să-mi reamintesc cum să-mplinesc din misiunile mele… Mulțumesc Corina și Remus Herișanu și echipei de la Print ATU Sibiu pentru prietenia voastră și efortul depus la „nașterea” acestei cărți. Mulțumesc echipei de voluntari de la „Alternativ” (Alexandra, Cristina, Melinda, Liviu și Nicu) pentru că mi-ați creat o atmosferă plăcută la momentul lansării. Mulțumesc Ramona Petrișor pentru prezentarea cărții. Mulțumesc Maria Ardelean pentru testimonialul tău deosebit pe care am ales să-l public și pe copertă. Mulțumiri Adrian Herțoiu, Călin Livezeanu și tuturor celor prezenți la momentul lansării de la Sibiu…

Mulțumesc!

cosmin chelcea


  • 0

Diferenţa dintre „Rai” şi „iad”…

Category:Dezvoltare personală,Gânduri,Life Tags : 
Potrivit unei vechi parabole sufite, un om l-a  rugat pe Dumnezeu să-i spună ce este Raiul şi cum este iadul… 
Aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e iadul, l-a întrebat, cândva, un oarecare, pe Dumnezeu…
     Dumnezeu a preferat să nu-i răspundă în cuvinte şi l-a condus către un loc cu două uşi. Îi deschisese una dintre ele şi omul privi înăuntru. În mijlocul încăperii se găsea o mare masă rotundă. Pe masă era un vas mare cu tocană, iar tocana aceea mirosea atât de bine… încât oricui i s-ar fi făcut poftă. Totuşi, în jurul mesei stăteau câţiva oameni slabi şi bolnăvicioşi. Păreau a fi şi foarte înfometaţi… Ţineau în mână linguri cu mânere foarte lungi care le erau legate de brate, pentru a putea ajunge la vasul cu tocană. Dar, din cauza mânerelor mai lungi decat propriile mâini, nu puteau duce la gură lingurile pline. Fiecare încercare se solda cu un eşec şi rămâneau înfometaţi.
        Omul pios s-a infiorat la vederea suferinţei lor. Atunci Dumnezeu a spus:
Acum ai văzut Iadul!
     Apoi Dumnezeu a deschis cealaltă uşă şi au intrat în camera respectivă. Arăta la fel ca şi prima. Se găsea şi acolo o masă mare şi rotundă cu un vas de tocană din care veneau arome îmbietoare. Oamenii de la masă aveau şi ei acelaşi gen de linguri cu cozi foarte lungi, dar aceştia păreau bine hrăniţi, râdeau şi vorbeau între ei veseli.
     Omul pios a spus:
Nu înţeleg!
– Este foarte simplu, i-a spus Dumnezeu. Aceşti oameni se hrănesc unul pe celălalt, pentru că au înţeles că aşa pot fi cu toţii hrăniţi, în timp ce oamenii din iad încearcă fiecare de unul singur să-şi ducă lingura la gură…
 sursa foto: ortodoxcrestin.ro ; ziaruldesanatate.ro

  • 0

Îți cauți jumătatea sau întregul compatibil?

Category:Dezvoltare personală,EQuilibrium,Gânduri Tags : 

Am încetat de mult să-mi mai caut jumătatea și am ales să descopăr în viață, întregul compatibil. Când tinzi să creşti, din jumătate să devii un întreg, începi să înţelegi că alături de tine îţi doreşti un alt întreg. În cazul acesta nu te mai străduieşti să te potriveşti cu celălalt. Potriveala fiind uneori o şansă sau un noroc. Doi oameni care se simt întregi nu mai caută în celălalt propria împlinire, ci doresc să împlinească împreună prin darurile Iubirii, visele comune și dorința de a face lumea mai frumoasă. Două inimi pline de iubire, pot multiplica la infinit dragostea, iar prelungirea ei firească e prin urmașii care vor prinde viață ca fruct al iubirii, ca binecuvântare. Abia apoi, din prea-plinul de Iubire, începi să împarți o întreagă viață în clipe trăite conștient, într-un prezent continuu.

Un EL și-o EA, doi compatibili prin calități și prin defecte. Un EL și-o EA, doi oameni întregi care nu au renunţat la propriile vise, care sunt implicaţi în relaţie din Iubire şi nu din teama de a rămâne singuri. Doi oameni care se completează continuu și care își sunt sprijin în evoluție, observatori apropiați, confidenți de încredere, iubiți pasionali și adulți care însă, nu au uitat ca uneori să redevină copii… Cândva au fost fiecare două jumătăți care și-au căutat împlinirea prin altă jumătate. Ei au ales să tindă spre împlinire, iar  divinitatea i-a sprijinit prin lecții de viață să devină ei înșiși întregi. Și de atunci nu au mai căutat jumătăți…

Ne naștem singuri și plecăm de aici singuri. Avem însă misiunea și porunca divină ca între sosirea și plecarea de aici să experimentăm Iubirea, să creștem prin Iubire, să ne desăvârșim ca suflete…să redevenim întregi…Între singurătatea nașterii și cea a morții, să nu fim singuri. Să dăruim și să ne dăruim…


  • 0

Provocare la schimbare

Category:Dezvoltare personală,EQuilibrium,Gânduri,RestartYou Tags : 

De câte ori viața ne oferă o provocare la schimbare? Poate în fiecare zi am sesiza semnele Universului sau mesajele lui Dumnezeu dacă am renunța să mai fim comozi sau pur și simplu robotizați de un ciclu repetitiv al zilelor și nopților din viața noastră.

De ce să fim provocați la a schimba aspecte ale comportamentelor noastre sau trăsături care încep să se degradeze când lăsăm societatea să ne invadeze toate spațiile intime? Pentru că altfel, riscăm să ne pierdem pe noi; să nu ne mai recunoaștem cu adevărat; să acceptăm un văl care să acopere ceea ce suntem. Riscăm să-i dezamăgim, să-i bulversăm sau chiar să-i pierdem pe cei dragi. Și totul pentru că opunem rezistență la schimbare sau pentru că nu acordăm importanța cuvenită propriei ființe.

Dacă ne-am lua mai multe momente de liniște, fără televizor și telefon și am alege să ne detașăm de mulțimile de pe străzile avide de zgomot, am reuși să auzim glasul ființei care ne strigă de acolo din interior. Și am începe din nou SĂ FIM, nu doar să existăm.

Câte anotimpuri avem într-o existență? De câte ori ne scuturăm de toate cele care nu ne aparțin nouă, așa precum copacii renunță toamna la frunze? De câte ori alegem să pornim de la capăt, să ne resetăm, așa cum face natura după fiecare iarnă? Ceea ce numim Viață… merge mereu mai departe. Frumos ar fi să mergem cu ea, cu un flux firesc și lin de energii frumoase, pozitive, înalte, care să vibreze în noi și în întregul Univers la unison. Însă negativitatea coexistă cu pozitivitatea, iar totul stă în alegerea noastră de a fi conştienţi, ancoraţi în momentul ACUM.

În fiecare zi, găsim răgaz să ne privim în oglindă. Să ne așezăm cravata, sau eșarfa. Să aranjăm frizura, să… pierdem din energie, privind o parte a ceea ce suntem noi. Ce părem a fi pentru ceilalți și acea parte pe care vrem să o arătăm lumii. O parte importantă şi ea, desigur. Dar, de câte ori pe zi, suntem conștienți că ne oglindim în ceilalți, mai mult decât în oglinda de pe perete? Că suntem cu toții oglinzi prin care, transcendem dincolo de aspectul fizic, de eticheta hainelor, de zâmbetele studiate? Cu fiecare relaționare, lăsăm ceva în celălalt și preluăm ceva de la el. Prin cuvinte, prin gesturi, prin stări emoționale, prin energii subtile. Și, de cele mai multe ori, se întâmplă să ducem cu noi și tristeți și neîmpliniri ale altora, pe care să ni le însușim și să le amestecăm cu propriile noastre trăiri.

De câte ori ne curățăm de toate acestea? Dușul zilnic ne poate curăța trupul. Dar ce facem cu emoțiile negative, cu fricile noastre și cele preluate, cu tristețile, convingerile și blocajele care se manifestă în noi și prin noi? Pentru oamenii grăbiți ai vremurilor noastre, nu se găsește niciodată suficient timp pentru curățare? Pentru un refresh. Sau chiar un restart mai serios. Și trec luni și ani în care crește negativitatea, scade curajul și bucuria de a trăi toate micile și marile clipe ale vieții. Devenim captivi ai unor obiceiuri şi comportamente care nu ne mai reprezintă cu adevărat; ajungem să ne complacem sau pur şi simplu să credem că nu avem forţa necesară să ieşim din zona noastră de confort. Uităm să strălucim şi uităm că strălucirea noastră ne poate face să fim văzuţi de ceilalţi.

Câte șanse primim în viață de a ne vedea așa cum suntem noi la exterior, față de ceilalți și pe care le ignorăm din grabă, din neatenție, din frică, rușine sau din orgoliu?

De câte ori viața ne oferă o provocare la schimbare, o face prin semne subtile mai întâi. Apoi, pentru că lui Dumnezeu îi pasă de fiecare dintre noi, ne bate pe umăr, așa, mai bărbătește. Și dacă nici atunci nu alegem să ne iubim mai mult, acordându-ne atenție, vin corecturi și echilibrări care ne pot zgudui serios. Prin evenimente și întâmplări dureroase, prin suferință și supărare.

Marile provocări la schimbare vin mai ales prin cei dragi nouă. Care ne arată ceea ce nu putem vedea noi. Sau care ne deschid ochii pentru ca noi să începem să (ne)vedem din nou. Și fac asta pentru că țin la noi și ne vor alături eliberați de tensiuni, de frici și de convingeri care nu ne definesc pe noi. Și nu le este deloc confortabil să facă asta. Dar o fac din iubire. Şi de cele mai multe ori chiar ei au trecut prin provocările la schimbare. Şi au ales să trăiască viaţa cu bucurie, să fie autentici şi deschişi dar responsabili pentru cum îşi trăiesc clipele, pentru alegerile pe care le fac.

Schimbarea înseamnă trezire. Înseamnă a-ţi asuma rolul principal în viaţa ta. Înseamnă a-l invita pe Dumnezeu să fie cu tine mereu. Să construieşti împreună clipa de mâine, onorând cu bucurie clipa de azi. Schimbarea înseamnă renunţare la tiparele care te îngrădesc, anularea şabloanelor pe care societatea şi ceilalţi le pun peste ideile noastre şi peste visele pe care le dorim împlinite. Schimbarea înseamnă a deveni mereu mai bun, înseamnă evoluţie şi înaintare; înseamnă ruperea tuturor ancorelor care ne ţin blocaţi la anumite momente ale vieţii, de locuri şi situaţii care nu ne (mai) reprezintă. Schimbarea înseamnă ajungerea în acel punct de echilibru care ne face să fim Bucurie, Lumină şi Iubire pentru noi şi pentru ceilalţi...


  • 0

Măreţia lucrurilor simple

Category:Dezvoltare personală,EQuilibrium Tags : 

     Avem obiceiul să ne complicăm viaţa. Cele mai simple lucruri să le transformăm în ceva complicat. Am devenit noi, oameni ai celui de-al 21-lea secol, atât de sofisticaţi încât să alterăm fiecare clipă cu intervenţia noastră brutală? Noi cu logica noastră, cu intervenţia gândirii în detrimentul impulsurilor fiinţei; noi, dependenţii de tehnologie care nu mai putem concepe astăzi existenţa fără acces la internet în orice loc ne-am afla, care nu ne putem alege vestimentaţia decât după tendinţele exprimate la televizor, care alergăm ore întregi pe banda din sălile de fitness deşi continuăm să avem în rest o viaţă sedentară petrecută în maşină şi la computer şi îmbrăţişând o alimentaţie nesănătoasă…

    Complicăm totul. Unde e bucuria lucrurilor simple din care e alcătuit, de fapt, totul? Măreţia întregului Univers-graţia lui Dumnezeu de fapt, e mereu ascunsă în lucrurile simple. Am uitat să dăruim celorlalţi zâmbete din care să-şi construiască bucuria, să-şi regăsească şi curajul de a trăi frumos. Respectul faţă de ceilalţi, ca fiinţe diferite de noi, deşi asemănătoare prin multe alte aspecte simple… Am uitat să ne îmbrăţişăm prietenii, ca cel mai frumos schimb de respect şi bucurie, să ne privim mai des în ochi şi nu să ne ascundem privirile, să dăruim din timpul nostru pentru ceilalţi…

    Prea des, astăzi, anulăm MAGIA unor cuvinte care îşi pierd astfel şi sensul şi efectul avut cândva: iubire, respect, speranţă, încredere, demnitate. Prea des, ignorăm lucrurile simple…

    Paradoxal, la unele cotituri ale vieţii, regăsim lucrurile simple, ne regăsim pe noi, în  STAREA FIREASCĂ DE A FI. Descoperim că, deseori, e suficientă o clipă trăită frumos pentru a ne reaminti de ea întreaga viaţă; e de ajuns o singură privire în ochii sinceri pentru a ne îndrăgosti sau de o singură conversaţie pentru a simţi că vocea celuilalt vindecă în noi pentru că porneşte de la suflet şi se îndreaptă spre suflet… Sunt câteva din lucrurile simple care alcătuiesc de fapt viaţa, pe care le-am observa în mod firesc, dacă am fi preocupaţi mai mult să TRĂIM, SĂ FIM nu doar să existăm…