Dezvoltare personală

De câte ori viața ne oferă o provocare la schimbare? Poate în fiecare zi am sesiza semnele Universului sau mesajele lui Dumnezeu dacă am renunța să mai fim comozi sau pur și simplu robotizați de un ciclu repetitiv al zilelor și nopților din viața noastră.

De ce să fim provocați la a schimba aspecte ale comportamentelor noastre sau trăsături care încep să se degradeze când lăsăm societatea să ne invadeze toate spațiile intime? Pentru că altfel, riscăm să ne pierdem pe noi; să nu ne mai recunoaștem cu adevărat; să acceptăm un văl care să acopere ceea ce suntem. Riscăm să-i dezamăgim, să-i bulversăm sau chiar să-i pierdem pe cei dragi. Și totul pentru că opunem rezistență la schimbare sau pentru că nu acordăm importanța cuvenită propriei ființe.

Dacă ne-am lua mai multe momente de liniște, fără televizor și telefon și am alege să ne detașăm de mulțimile de pe străzile avide de zgomot, am reuși să auzim glasul ființei care ne strigă de acolo din interior. Și am începe din nou SĂ FIM, nu doar să existăm.

Câte anotimpuri avem într-o existență? De câte ori ne scuturăm de toate cele care nu ne aparțin nouă, așa precum copacii renunță toamna la frunze? De câte ori alegem să pornim de la capăt, să ne resetăm, așa cum face natura după fiecare iarnă? Ceea ce numim Viață… merge mereu mai departe. Frumos ar fi să mergem cu ea, cu un flux firesc și lin de energii frumoase, pozitive, înalte, care să vibreze în noi și în întregul Univers la unison. Însă negativitatea coexistă cu pozitivitatea, iar totul stă în alegerea noastră de a fi conştienţi, ancoraţi în momentul ACUM.

În fiecare zi, găsim răgaz să ne privim în oglindă. Să ne așezăm cravata, sau eșarfa. Să aranjăm frizura, să… pierdem din energie, privind o parte a ceea ce suntem noi. Ce părem a fi pentru ceilalți și acea parte pe care vrem să o arătăm lumii. O parte importantă şi ea, desigur. Dar, de câte ori pe zi, suntem conștienți că ne oglindim în ceilalți, mai mult decât în oglinda de pe perete? Că suntem cu toții oglinzi prin care, transcendem dincolo de aspectul fizic, de eticheta hainelor, de zâmbetele studiate? Cu fiecare relaționare, lăsăm ceva în celălalt și preluăm ceva de la el. Prin cuvinte, prin gesturi, prin stări emoționale, prin energii subtile. Și, de cele mai multe ori, se întâmplă să ducem cu noi și tristeți și neîmpliniri ale altora, pe care să ni le însușim și să le amestecăm cu propriile noastre trăiri.

De câte ori ne curățăm de toate acestea? Dușul zilnic ne poate curăța trupul. Dar ce facem cu emoțiile negative, cu fricile noastre și cele preluate, cu tristețile, convingerile și blocajele care se manifestă în noi și prin noi? Pentru oamenii grăbiți ai vremurilor noastre, nu se găsește niciodată suficient timp pentru curățare? Pentru un refresh. Sau chiar un restart mai serios. Și trec luni și ani în care crește negativitatea, scade curajul și bucuria de a trăi toate micile și marile clipe ale vieții. Devenim captivi ai unor obiceiuri şi comportamente care nu ne mai reprezintă cu adevărat; ajungem să ne complacem sau pur şi simplu să credem că nu avem forţa necesară să ieşim din zona noastră de confort. Uităm să strălucim şi uităm că strălucirea noastră ne poate face să fim văzuţi de ceilalţi.

Câte șanse primim în viață de a ne vedea așa cum suntem noi la exterior, față de ceilalți și pe care le ignorăm din grabă, din neatenție, din frică, rușine sau din orgoliu?

De câte ori viața ne oferă o provocare la schimbare, o face prin semne subtile mai întâi. Apoi, pentru că lui Dumnezeu îi pasă de fiecare dintre noi, ne bate pe umăr, așa, mai bărbătește. Și dacă nici atunci nu alegem să ne iubim mai mult, acordându-ne atenție, vin corecturi și echilibrări care ne pot zgudui serios. Prin evenimente și întâmplări dureroase, prin suferință și supărare.

Marile provocări la schimbare vin mai ales prin cei dragi nouă. Care ne arată ceea ce nu putem vedea noi. Sau care ne deschid ochii pentru ca noi să începem să (ne)vedem din nou. Și fac asta pentru că țin la noi și ne vor alături eliberați de tensiuni, de frici și de convingeri care nu ne definesc pe noi. Și nu le este deloc confortabil să facă asta. Dar o fac din iubire. Şi de cele mai multe ori chiar ei au trecut prin provocările la schimbare. Şi au ales să trăiască viaţa cu bucurie, să fie autentici şi deschişi dar responsabili pentru cum îşi trăiesc clipele, pentru alegerile pe care le fac.

Schimbarea înseamnă trezire. Înseamnă a-ţi asuma rolul principal în viaţa ta. Înseamnă a-l invita pe Dumnezeu să fie cu tine mereu. Să construieşti împreună clipa de mâine, onorând cu bucurie clipa de azi. Schimbarea înseamnă renunţare la tiparele care te îngrădesc, anularea şabloanelor pe care societatea şi ceilalţi le pun peste ideile noastre şi peste visele pe care le dorim împlinite. Schimbarea înseamnă a deveni mereu mai bun, înseamnă evoluţie şi înaintare; înseamnă ruperea tuturor ancorelor care ne ţin blocaţi la anumite momente ale vieţii, de locuri şi situaţii care nu ne (mai) reprezintă. Schimbarea înseamnă ajungerea în acel punct de echilibru care ne face să fim Bucurie, Lumină şi Iubire pentru noi şi pentru ceilalţi...