Ostatici în propria țară?

       Cândva citisem că suntem semințe și că mereu am avut puterea ca popor să renaștem pe aceste meleaguri. Cândva auzisem că veșnicia s-a născut la sat, exact acolo unde timpul pare că trece mai lent, unde codrul e frate cu românul, unde țăranul a prins rădăcini adânci în petecul de pământ pe care l-au lucrat generații de-a rândul…

       Cândva răsfoisem file de istorie și așa am aflat că pe aici, pe la noi, au trecut mulți venetici care au cerut mai mult decât pământ și apă, dar noi, cei de atunci, am știut să ne apărăm cu demnitate colțul de Cer sub care ne-am născut.

       Cândva am înțeles că pe aici au trăit oameni care au vrut să iubească aceste locuri și acest popor, încât la momentele de răscruce ale istoriei să își unească iubirea și să apere unitatea…

       Astăzi suntem chiar mult mai puțin decât am fost cândva. Mereu au fost printre noi și oameni care și-au vândut conștiințele unora care au pus propriile interese străine împotriva noastră. Mereu au fost și hoți care opreau diligențele, care prăduiau satele sau care te jefuiau la drumul mare. Dar astăzi, pe scara evoluției lumii, evoluția noastră pare că s-a oprit în timp, în urmă cu câteva zeci de ani…

       Tiparele jefuitorilor de altădată sunt astăzi potrivite unora dintre cei care s-au suit în funcții de putere. Oameni mici au îmbrăcat astăzi haine prea mari pentru conștiințele lor și pentru „un pumn de arginți” au acceptat să fie simple marionete în mâinile celor care astăzi distrug România…

       E trist să descoperi în țara asta locuri unde nu a ajuns încă energia electrică iar oamenii își sunt propriile lumini… și multe locuri unde întunericul s-a cuibărit și-n mințile oamenilor. E revoltător că minciuna se rostește astăzi la unele dintre microfoanele statului și că manipularea maselor se face zi de zi, cu senitătate. Minciuna a primit conotații de adevăr și este livrată în cantități zilnice, unei populații tot mai puține, tot mai bolnave, tot mai captive.

       Mulți dintre noi au plecat de aici. Au înțeles că au dreptul la o viață demnă și fericită. Alții au rămas și trăiesc împreună cu prăduitorii. Sunt două lumi diferite. Sunt două Românii paralele. A lor și a noastră. Și se pare că noi am ales să rămânem ostatici în propria țară. Se pare că noi am ales sau am lăsat pe alții să aleagă pentru noi și în numele nostru. Noi…

       Noi… ne vom aminti oare că suntem semințe?

 

foto credit: ilustrado.cl

Latest Products

    0
    Coșul tău
    Coșul tău este golÎntoarce-te la Magazin