Lumina se naște, tainic, în inimile noastre

În calendare e din nou vremea cadourilor, a brazilor împodobiți, a colindelor și a luminițelor care se văd la fiecare casă… Astăzi nu e  vorba doar despre sarmale și cozonaci. E vorba despre inimi. Despre inimile pline de Iubire care strălucesc de Lumină când se dăruiesc. E felul lor de a se bucura că darul e răspâdit în lume, printre atâtea alte daruri ce pot fi cumpărate cu bani. Iubirea autentică și pacea unui suflet scăldat în Lumină nu au preț și nici loc pe rafturile vreunui magazin.

Astăzi este despre bunătate și compasiune, despre blândețe și iertare, despre copilărie și puritate. Lumini se aprind peste tot în lume, de la Lumina ce tainic se naște iar, în inimile noastre. Acea Lumină care ne aduce pe toți împreună, care ne dorește îmbrățișați în Iubire și Pace.

Astăzi e despre fiorii care te străbat când simți din nou miros de cozonac și când auzi în zări, colindătorii! Când pleci cu gândul către cei ce nu mai sunt sau către cei plecați departe. Când simți miros de portocală și când îți amintești cum te-așteptau bunicii-n poartă. E despre lacrima ce-o lași să cadă și despre zâmbetul cu care îți împodobești chipul.

Astăzi, întinde mâna către toți cei dragi. Oferă-le un gând sau un cuvânt cu bucurie. Îmbrățișează-i strâns pe cei de lângă tine și simte, dincolo de vieți, că totul va fi bine!

Astăzi e vorba despre inimi. Despre inimile în care Lumina, tainic se naște iar…

Zile de decență…

Decembrie 2017. Zilele acestea România e tristă. Republica se îmbracă în doliu şi, ar trebui, în mai multă decenţă! Ultimul rege al României, Mihai I, a venit pentru totdeauna acasă. De această dată, socialiştii nu l-au mai întors de la aeroport de teama că ei ar putea pierde Puterea. Pe care tot ei, socialiştii, au confiscat-o de la rege, când l-au forţat să abdice (în decembrie 1947) şi au instaurat Republica Populară Română.

Republica noastră nu se află în pericolul de a se pierde în faţa monarhiei. Ultimul dintre cei care putea să o ceară, Mihai I, nu a făcut-o. A cerut doar să poată reveni în ţară şi cu greu a fost lăsat. A cerut doar să fie lăsat să iubească România şi să se dăruiască pentru ea, ceea ce a şi făcut ani întregi în care a pledat la cancelariile internaţionale pentru ca România să devină o parte integrantă a NATO şi UE. El, regele, un om decent şi simplu în toate apariţiile sale publice…

În aceste zile, au apărut sute de comentatori care vorbesc despre rege, deşi nu au răsfoit nicio carte de istorie reală a ţării. Sunt încă oameni “mari” cu creiere mici care sunt speriaţi că pot pierde Puterea pe care vremelnic şi-au luat-o pentru ei şi grupurile lor de interese. Oare simt ei, ceva? Simt, poate, că istoria nu poate să-i încapă decât alături de alţii care au trădat un neam şi o ţară? Şi simt ei, oare, că pentru tot ce fură ei acum din republica noastră “democratică”, vor răspunde până la urmă?

Decembrie 1947. Regele a fost forţat să abdice. Monarhia a fost alungată pentru a face loc celor peste 40 de ani de comunism şi a “împlinirilor măreţe socialiste”. Decembrie 2017. Regele moare şi se întoarce într-o Românie care l-a păstrat mai mult ca pe un model, ca o etichetă de nobleţe şi decenţă folosită doar în conjuncturile favorabile pentru unii sau ceilalţi. Acum regele se întoarce acasă pentru a pleca definitiv dintre noi. Şi o dată cu moartea sa, democraţia moare câte puțin, în fiecare zi, prin Parlament şi prin partidele politice. Noi românii…cine am fost şi cine am ajuns? Sau, mai bine spus…din ce “am fost” putem spune că “am ajuns”?

Nu suntem în două tabere: monarhişti şi republicani! Suntem români care ar trebui să-şi respecte valorile naţionale, istoria, personalităţile şi instituţiile-simbol ale României. Decenţa ar trebui să fie cuvântul de ordine în aceste zile. Să vorbeşti doar dacă ştii ce spui şi să ştii să taci cu eleganţă…

Măreţia lucrurilor simple

     Avem obiceiul să ne complicăm viaţa. Cele mai simple lucruri să le transformăm în ceva complicat. Am devenit noi, oameni ai celui de-al 21-lea secol, atât de sofisticaţi încât să alterăm fiecare clipă cu intervenţia noastră brutală? Noi cu logica noastră, cu intervenţia gândirii în detrimentul impulsurilor fiinţei; noi, dependenţii de tehnologie care nu mai putem concepe astăzi existenţa fără acces la internet în orice loc ne-am afla, care nu ne putem alege vestimentaţia decât după tendinţele exprimate la televizor, care alergăm ore întregi pe banda din sălile de fitness deşi continuăm să avem în rest o viaţă sedentară petrecută în maşină şi la computer şi îmbrăţişând o alimentaţie nesănătoasă…

    Complicăm totul. Unde e bucuria lucrurilor simple din care e alcătuit, de fapt, totul? Măreţia întregului Univers-graţia lui Dumnezeu de fapt, e mereu ascunsă în lucrurile simple. Am uitat să dăruim celorlalţi zâmbete din care să-şi construiască bucuria, să-şi regăsească şi curajul de a trăi frumos. Respectul faţă de ceilalţi, ca fiinţe diferite de noi, deşi asemănătoare prin multe alte aspecte simple… Am uitat să ne îmbrăţişăm prietenii, ca cel mai frumos schimb de respect şi bucurie, să ne privim mai des în ochi şi nu să ne ascundem privirile, să dăruim din timpul nostru pentru ceilalţi…

    Prea des, astăzi, anulăm MAGIA unor cuvinte care îşi pierd astfel şi sensul şi efectul avut cândva: iubire, respect, speranţă, încredere, demnitate. Prea des, ignorăm lucrurile simple…

    Paradoxal, la unele cotituri ale vieţii, regăsim lucrurile simple, ne regăsim pe noi, în  STAREA FIREASCĂ DE A FI. Descoperim că, deseori, e suficientă o clipă trăită frumos pentru a ne reaminti de ea întreaga viaţă; e de ajuns o singură privire în ochii sinceri pentru a ne îndrăgosti sau de o singură conversaţie pentru a simţi că vocea celuilalt vindecă în noi pentru că porneşte de la suflet şi se îndreaptă spre suflet… Sunt câteva din lucrurile simple care alcătuiesc de fapt viaţa, pe care le-am observa în mod firesc, dacă am fi preocupaţi mai mult să TRĂIM, SĂ FIM nu doar să existăm…

Latest Products

    0
    Coșul tău
    Coșul tău este golÎntoarce-te la Magazin